“Academia del Gusto” – localul cochet din Bistrița unde caracatița pierde lupta cu tigaia

“Academia del Gusto” – localul cochet din Bistrița unde caracatița pierde lupta cu tigaia

La 19 ani era în Spania, aproape de Barcelona, spăla vase într-un restaurant sezonier. După 4-5 ani în care a tras cu ochiul și a furat secretele bucătarilor adevărați, a ajuns el însuși în fruntea bucatelor. Astăzi, deține singurul restaurant din Bistrița specializat în mâncare mediteraneană, cu accent pe fructe de mare: “Academia del Gusto”.

Uitându-se în urmă, Chef Alin Marcu nu regretă că a decis să deschidă un local în Bistrița și nu în Malgrat de Mar, satul de lângă Barcelona care i-a schimbat viața. Asta nu înseamnă că începutul a fost ușor. “Am oscilat mult, dar am considerat că e spre binele familiei să rămânem acasă. Pasul doi a fost să învăț pe propria-mi piele mersul unei afaceri. Până atunci îmi spuneam: Mie îmi place să gătesc! Punct! Dar, iată, a trebuit să devin și antreprenor, ceea ce la început mi se părea foarte dificil. Un business propriu implică investiții, riscuri, timp alocat, muncă peste măsură. E adevărat, dacă reușești, satisfacția e unică! “ povestește tânărul antreprenor în timp ce învârte într-o tigaie încinsă și înmiresmată niște bucăți de tentacule de caracatiță.

Un meniu valoros

Poziționat în centrul Bistriței, aproape de capătul străzii Titulescu, la nr.5, restaurantul Academia del Gusto este, după cum sugerează și numele, o adevărată școală de gusturi. Mic, dar cochet, cu un meniu foarte valoros, rar de găsit chiar în restaurantele mari, localul lui Alin Marcu a adunat în ultimii 3 ani – trecuți de la momentul inaugurării – un nucleu de clienți fideli, chiar și din afara orașului. Aceștia au descoperit că după ce mănânci fructe de mare la Academia del Gusto, orice alt restaurant local ce îți oferă fructe de mare e într-o ligă inferioară. În plus, nicăieri în Bistrița nu găsești un meniu atât de bogat, cu rețete atât de elaborate. Deși fructele de mare sunt specialitatea casei, din rețetarul lui Alin Marcu nu lipsesc specialități de vită argentiniană, berbecuț neo-zeelandez, iepure, costițe americane, paste, risotto, salate sau chiar mai multe feluri de pizza autentică. Toate rețetele beneficiază de creativitatea și imaginația lui Alin Marcu și poartă, în final, amprenta lui. Deliciile sunt servite alături de câteva vinuri de superclasă, alese pe sprânceană.

Pasul greu spre un nou vis

O adevărată desfătare te cuprinde atunci când intri în lumea bucătăriei lui Alin Marcu. Despre business spune vorbe puține, dar verbul lui prinde aripi când discuția se rostogolește spre gătit. “În primul an de la deschiderea afacerii am vrut să renunț de un milion de ori, dar pasiunea pentru gătit și implicarea emoțională m-au împins înainte. A fost un pas nebunesc într-o oarecare măsură, pentru că nu aveam idee câți bistrițeni iubesc fructele de mare și mâncarea de tip mediteranean. Nu aveam idee nici cât de repede o să ajungă mesajul meu la ei. Au fost luni grele, însă mă bucur că am găsit tăria să merg înainte, iar azi afacerea e stabilă. Este ceea ce am visat la început, dar, știți cum e, visele se schimbă, evoluează. Restaurantul de acum nu mai corespunde cu un alt restaurant din mintea mea, cel din viitor. Visez o nouă locație, mult mai generoasă, cu personal numeros și instruit, cu clienți mulțumiți, care revin cât de des în localul lor preferat. Până acolo mai este mult de lucru la Academia del Gusto.

“Paleta”, deliciul care îți vine la ușă

Noul pariu al lui Alin Marcu sunt livrările la domiciliu sau la locul de muncă. Segmentul de bistrițeni comozi, care preferă intimitatea casei sau liniștea biroului pentru o mâncare bună la prânz sau la cină, e destul de consistent. Din acest motiv, capitolul acesta primește o importanță tot mai mare în businessul antreprenorului iar semnele sunt bune. Orice mâncare se găsește în meniu poate fi comandată. Mai mult, pentru cei grăbiți dar pofticioși, Alin Marcu a inventat “Paleta”. Un aluat special ia forma unei palete de tenis de masă cu “guler”, devenind după coacere o farfurie delicioasă în care tronează diverse preparate. Șase tipuri de „Paleta” a creat Alin, una mai arătoasă și mai gustoasă decât cealaltă. Bistrițenii le pot studia AICI: https://www.facebook.com/academiadelgusto/ , ca mai apoi să le comande de urgență. O să fie doar începutul unei frumoase prietenii cu Academia del Gusto.

Bistrița învață să mănânce

Vorbind despre Bistrița, antreprenorul spune că orașul i se pare provocator: e liniștit, dar nu îmbătrânit; are bani, deși statistica spune altceva; are multe restaurante, dar încă nu destule; unii învață să mănânce scoici, alții învață încă să țină corect furculița și cuțitul. “E un oraș al contrastelor, dar evoluția lui nu poate fi negată”, spune Alin Marcu. Iar cu cât bistrițenii vor avea posibilități materiale și vor învața să mănânce bine, să bea un vin bun, să iasă mai des la un restaurant, cu atât afacerea și visul tânărului Chef au o șansă mai mare.

Dacă v-am făcut poftă, dați o geană pe pagina de Facebook a Academia del Gusto și lansați o comandă. De probă. Totul e până gustați.

 

Despre autor