Afacerile SANOVIL au adus profituri nete de peste 10 milioane lei

Afacerile SANOVIL au adus profituri nete de peste 10 milioane lei

Companiile bistrițene controlate de medicul Gavrilaș Mureșan au depășit în 2017 o cifră de afaceri cumulată de 30 de milioane de lei, cu cca. 5 milioane mai mare decât cea din anul anterior, spun datele publicate recent de Ministerul Finanțelor.

Profitul net cumulat de cele trei firme mari ale antreprenorului – Clinica Sanovil, Murivisan și Farmacia Sanovil – s-a apropiat de 10,5 mil. lei. Dintre aceste afaceri, cea mai mari este Murivisan (cu activități de asistență medicală specializată), care a reușit 13,6 mil. lei, cu un profit net de 5,8 mil. Urmează Clinica Sanovil, cu 11 mil. cifră de afaceri și 4,2 mil. profit net și apoi Farmacia Sanovil, cu rulaj de 5,5 mil. și profit de 0,4 mil. Împreună, cele trei companii însumează aproape 200 de angajați. Afacerile medicului Mureșan au crescut de aproape 10 ori în 7 ani, ținând cont că în 2010 aceste companii rulau cca. 3,5 mil. lei.

Antreprenorul-medic operează mai multe clinici, centre, laboratoare și farmacii în Bistrița-Năsăud.

În acest an, Gavrilaş Mureşan a anunțat o investiție de cca. 3 milioane de euro în construcţia unui spital de recuperare şi în extinderea suprafeţei policlinicii actuale, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de servicii medicale. ”Am început construcţia spitalului de recuperare, o lucrare de circa 1,5 milioane de euro, fără echipare, la care se vor mai adăuga circa 2,5 mil. euro. Vrem să terminăm construcţia la sfârşitul anului viitor. Avem şi o policlinică cu RMN, CT, radiologie, imagistică, de 1.300 mp. Vom începe în toamna acestui an extinderea clinicii cu aproape 3.000 mp. Vom avea două şantiere”, a spunea, la începutul anului, medicul Gavrilaş Mureşan.

 

 

Categorii Business in top

Despre autor