Bistrița-Năsăud trece pe verde și va avea autobuze electrice

Bistrița-Năsăud trece pe verde și va avea autobuze electrice

Se pregătesc investiții de zeci de milioane de euro în transportul în comun. Trei orașe din Bistrița-Năsăud vor avea autobuze electrice, stații de autobuz noi și se anunță invetiții și în reabilitarea unor străzi.

Primăria Bistrița vorbește de ani de zile despre achiziționarea unor autobuze electrice, iar în prezent se lucrează la documentația necesară pentru licitarea lucrărilor.

“Deocamdată suntem în procedura de licitație pentru stabilirea firmei care va face lucrarea”, a declarat pentru BistrițaBusiness purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Linia verde de transport de la Bistrița va fi dotată cu mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. În total ar fi vorba despre 10 astfel de mijloace de transport în comun, De asemenea, în proiect mai este cuprinsă și amenajarea a două stații de încărcare rapidă, o stație de încărcare mobilă și 10 stații de încărcare lentă. Linia verde va avea 44 de stații de autobuz și va fi pe traseul: Unirea – Calea Moldovei – Gen.Gr.Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gh.Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara și retur. Transportul va fi gratuit. Investiția se ridică la 12,8 mil.euro.

Un proiect asemănător este în derulare și la Beclean. Acolo se discută despre achiziționarea a 8 microbuze electrice care să asigure transportul în comun în oraș și în cartierele aparținătoare. În acest proiect este prevăzută și amenajarea a 51 de stații de autobuz. Investiția este de aproximativ 4,8 mil.euro și va fi făcută cu finanțare europeană.

Ultimul oraș care a intrat în “horă” și se pregătește să implementeze un astfel deproiect este Năsăud. Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu anunța în acest weekend că a semnat un contract de finanțare pentru achiziționarea a 5 autobuze electrice (trei mici cu câte 11 locuri și două mari cu câte 26 locuri). Invetiția de 4,5 mil.euro va schimba radical fața orașului Năsăud unde vor fi amenajate 32 de stații de autobuz noi și va fi construit un depou aferent transportului în comun. Se are în vedere crearea unui sistem de management al traficului și “e-ticketing”. Tot din acești bani vor fi reabilitate și șapte străzi.

 

Categorii Local

Despre autor