Blog

Inapoi la pagina principala
Local

V.R.G. Bistrița și ANAF au băgat în insolvență o companie din grupul Metropolis

  Monte Calm Group, compania bistrițeană producătoare a emisiunii Uniplay Show, urmașa Superbingo Metropolis, a intrat recent în insolvență (informație publicată în Buletinul Insolvenţei 14182/20.07.2017), între cei mai mari creditori

National

Bani nerambursabili, maximum 55000 euro, pentru comerț

Firmele mici și mijlocii (IMM) din toată țara, cu cel puțin un an vechime, vor putea obține fonduri nerambursabile de maximum 250.000 de lei (aprox. 55.000 euro) de la stat,

National

Din 1 august, fonduri europene pentru mici afaceri în producție

  Societățile cu răspundere limitată (SRL), persoanele fizice autorizate (PFA) și alte tipuri de firme pot cere de marți, 1 august, fonduri nerambursabile de maximum 2,5 milioane de euro, cu

National

Ministrul Sănătăţii: Veniturile medicilor au crescut cu 36% față de iunie 2016

Veniturile medicilor au crescut cu o treime în iunie 2017 faţă de iunie 2016, iar de anul viitor salariile personalului sanitar vor fi aproape la nivelul celor din UE, susține

National

TVA virată obligatoriu în cont separat, în termen de 3 zile

  De la 1 octombrie, antreprenorii vor putea folosi banii încasați ca TVA doar cu acordul ANAF. Ei vor vira suma aferentă TVA într-un cont special, în doar 3 zile

National

Telekom România a pierdut 700000 clienți

  Veniturile grupului de companii Telekom România au scăzut cu 2,1% în primul semestru al acestui an faţă de perioada corespunzătoare din 2016, la 466 milioane de euro, în timp

Opinie

Inovația, motorul oprit al economiei românești – de Emanoil VICIU

  Știm că în Geneza 23, 24 spune așa: “Dumnezeu a creat lumea după chipul și asemănarea Lui și a dat-o omului să o stăpânească cu tot ce este în

Global

În frunte cu Draxlmaier, sectorul automotive se mută încet în Rep. Moldova

 Producătorul german de componente auto Dräexlmaier, cu fabrici și în România, a anunțat că va începe în această toamnă activitatea la cea de-a treia unitate de producție din Republica Moldova,

Global

Vladimir Putin mai vrea un mandat

  Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat recent că ia în considerare o nouă candidatură la alegerile prezidențiale din 2018, după ce și-a petrecut deja 13 ani la Kremlin, transmite

Brands Global

BMW estimează recorduri la vânzări în 2017

 BMW AG a dat publicității rezultatele financiare pentru semestrul 1 din acest an, cu venituri de 50 de miliarde euro și un profit de peste 5,5 miliarde euro, cu 7,6%