Local

Inapoi la pagina principala
Local

Încă 1,5 mil. euro pot ajunge la Spitalul Județean pentru modernizarea UPU

Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) Bistrița, din cadrul Spitalului Județean, se află pe lista celor patru unități cu acest profil care pot accesa finanțări de până la 1,5 mil.

Local

Liceul privat Logos finalizează investiția la al doilea corp de clădire

Conducerea Liceului Creștin Logos din Bistrița va inaugura în septembrie un al doilea corp de clădire, conform strategiei de dezvoltare propuse de finanțatorii săi privați. În aceste zile, șantierul este

Local

Bistrița-Năsăud pierde, anual, 2000 de tineri. Cine mai rămâne?

 Județul Bistrița-Năsăud “pierde” anual în străinătate peste 1200 de tineri între 20 și 40 de ani, care decid să devină emigranți temporari pentru o perioadă de cel puțin 12 luni,

Local

Consiliul Județean propune un credit pentru reabilitarea drumurilor îmbătrânite

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud analizează varianta de a accesa un credit pentru a moderniza drumurile care au îmbrăcămintea de asfalt îmbătrânită. ”Le-am solicitat colegilor de la Direcția Economică să facă o

Local

IPROEB a scăzut cu 17% în primul semestru

Producătorul de cabluri electrice Iproeb Bistriţa (IPRU), listat la BVB pe segmentul alternativ AeRO, a raportat pentru primul semestru afaceri de 46 mil. lei, în scădere cu 17% faţă de

Local

Bistrița-Năsăud, cea mai mare creștere din țară la numărul de insolvențe

După ce în 2015, Bistrița-Năsăud a fost județul din România în care numărul companiilor intrate în insolvență a scăzut cel mai tare, cu 70,4%, față de anul precedent, roata s-a

Local

Exclusiv: Galeria comercială de lângă Selgros nu e anulată. Va fi gata în primăvară

 Galeria comercială promisă de investitorul Element Development în Bistrița va fi livrată în primăvara viitoare, lângă Selgros, în ciuda zvonurilor care dădeau proiectul ca anulat. “Informațiile care au apărut în

Local

Primele 10 firme bistrițene învârt 745 mil. euro

Primele 10 companii din Bistrița-Năsăud, după cifra de afaceri, au rulat împreună 745,8 milioane euro în 2016, cu cca. 9% mai mult decât în anul precedent. Creșterea se datorează în

Local

Creșterea descreșterii la Teraplast. Prietenii de la BT Capital știu de ce

După ce a raportat la jumătatea anului o cifră de afaceri în scădere cu 11% față de aceeași perioadă din 2016 și a intrat în vizorul Consiliului Concurenței pentru tranzacția

Local

Somplast Năsăud scade cu 19% din cauza pieței și a majorării salariului minim

Somplast SA Năsăud, firmă cu tradiție în prelucrarea maselor plastice, a înregistrat o scădere a afacerilor cu aproape 19% în prima jumătate a lui 2017, față de aceeași perioadă a