Ce afacere aduce ȚIRIAC la Bistrița în 2018?

Ce afacere aduce ȚIRIAC la Bistrița în 2018?

Țiriac Energy, divizia de energie a Grupului Țiriac, pune piciorul și în Bistrița, investind într-o primă benzinărie la intrarea în Viișoara, pe locația fostei Gomar Lux. Lucrările de reamenajare a stației sunt în curs.

 Strategia Țiriac Energy a fost anunțată încă din primăvara lui 2017, când CEO-ul Remus Hîrceagă a expus un proiect amplu, al unui lanț de 200 de benzinării la nivel național. Dintre acestea, 150 de stații ar urma să fie inovatoare, fără personal, cu self-service, amplasate în zone strategice cum ar fi parcările marilor supermarket-uri. Ele vor miza pe rapiditate și pe nevoia clientului de a alimenta la doi pași și vor opera sub titulatura Țiriac Energy Prompt. Celelalte 50 de stații vor reprezenta parteneriate, în regim de franciză, cu benzinării independente care vor accepta să fie rebranduite sub umbrela Țiriac Energy Sincro.

‘În România există câteva sute de staţii fără brand, care deşi sunt bine amplasate nu au vizibilitatea şi forţa necesară pentru a ieşi în evidenţă în raport cu lanţurile deja recunoscute. Reţeaua în franciză Ţiriac Energy Sincro este soluţia la această problemă. Vizăm staţiile poziţionate atât în zone urbane, cât şi pe drumurile naţionale, pentru a crea o reţea puternică, 100% antreprenorială, care să livreze clienţilor calitate în acord cu numele pe care îl poartă’, a declarat Remus Hîrceagă, director general Ţiriac Energy.

Până acum, mai multe benzinării independente din țară au acceptat parteneriatul cu Țiriac Energy, cele mai aproape de Bistrița fiind cele din Zalău și Șimleu Silvaniei. Potrivit lui Hîrceagă, rebradingul complet al unei stații costă cca. 50.000 euro. Cel mai probabil, aceasta e și situația de la Bistrița, unde benzinăria Gomar Lux lasă în urmă parteneriatul cu Rompetrol pentru cel cu Țiriac Energy.

În anul 2015, Tiriac Energy a luat decizia strategică de a demara înfiinţarea unei noi linii de business, prin dezvoltarea unui lanț de benzinării, atât asistate, cât şi neasistate în timpul alimentării. Investiția totală se va apropia de 30 milioane euro, din care 90% vor fi direcționați pentru stațiile self-service (investiție între 100.000-200.000 euro / unitate).

Ţiriac Energy este prima companie din sud-estul Europei care a dezvoltat o platformă dedicată comenzilor online de produse petroliere. Înfiinţată în 2012, ca parte a Grupului Ţiriac, compania comercializează produse petroliere precum motorină Arctic, motorină Euro5, benzină, bitum rutier, păcură uşoară, combustibil termic lichid.

Afacerile Oil Energy Trading – furnizorul de combustibil pentru Țiriac Energy – au depăşit în 2016 pentru prima oară pragul de 50 de milioane de euro. O comparație cu afacerile înregistrate în primul an de funcţionare, 2012, arată că afacerea cu petrol a lui Ion Ţiriac a crescut de aproape zece ori.
 

Categorii Business in top

Despre autor