CSR: ROMBAT a donat dulăpioare elevilor de la Școala Generală 3. Cine îi urmează exemplul?

CSR:  ROMBAT a donat dulăpioare elevilor de la Școala Generală 3. Cine îi urmează exemplul?

Compania Rombat este una dintre puținele din județ care desfășoară acțiuni de responsabilitate socială, dorind să influențeze pozitiv comunitatea unde își desfășoară activitatea. În acest an, beneficiarii unui astfel de proiect sunt elevii Școlii Generale nr. 3 din Bistrița, care au primit din partea firmei 429 de dulăpioare colorate pentru a-și ține lucrurile. O bulină albă pentru Rombat pe acest plan. Cine îi urmează exemplul? Mai jos, scrisoarea Rombat către școlari.

Altă dimineață. Acum, la Rombat, într-o întâlnire având ca scop dezvoltarea unui proiect important pentru comunitatea locală din care facem parte, și a cărei parte suntem și noi. Printre altele ne amintim de cele 6.3 kg ale ghiozdanului și decidem că… vrem SĂ CREȘTEM DREPT, atât noi cât și copiii noștri.

Argumentele pentru acest proiect sunt cât se poate de evidente și bine documentate, rămâne doar să trecem la treabă. Având sprijinul și colaborarea Inspectoratului Școlar Județean, entuziasmul Școlii Generale nr.3 „ Avram Iancu”din Bistrița, imaginea unor copii cu mersul sprinten și spatele drept, mulțumirea părinților pentru o dezvoltare mai bună, trecem la treabă.

 În lunile de vacanță proiectul companiei noastre prinde contur și culoare. Finalizăm dotarea școlii Generale nr.3 „Avram Iancu” din Bistrița cu un număr de 429 dulăpioare individuale, colorate și adaptate pentru școlarii din clasele primare. Utilitatea lor începe cu depozitarea materialelor didactice (mape, portofolii de lucrări, materiale pentru orele de arte vizuale și abilități practice), încălțămintea necesară orelor de educație fizică și sport și ajunge până la jucăria preferată care conferă încredere și siguranță celor din clasa pregătitoare. Compania noastră, Rombat, a contribuit cu mobilier în valoare de 82 000 lei și credem că efortul merită toți banii. Dorim să dovedim încă o dată că suntem un sprijin real pentru comunitatea locală, un partener de încredere și de durată pentru cei în mijlocul cărora acționăm.

 Ne bucurăm să fim alături de cei mici și le urăm un an școlar mai …ușor! 

 Cu drag, pentru copii, 

Rombat”

 

Categorii Local

Despre autor