Daniel Metz, NTT Data Romania: I, Robot

Daniel Metz, NTT Data Romania: I, Robot

Cum ajunge un copil de lângă Satu Mare să ridice în 15 ani un business de zeci de milioane de euro și să stea la masă, de la egal la egal, cu liderii mondiali în IT, construind, alături de ei, viitorul omenirii? E povestea lui Daniel Metz, CEO al NTT Data România, un om fascinant, cu o viziune pe măsură. A plecat de la mai nimic, a muncit pe brânci, a țintit sus și a ajuns dincolo de cel mai înalt vis al său.

Îi plăcea tare mult să deseneze, o moștenire de familie care l-a dus pe Daniel la școala de muzică și arte plastice din Satu Mare. O pasiune care îi ocupă și astăzi puținul său timp liber, fiind cea mai bună formă a sa de relaxare. Erau anii ’80, România și estul Europei își mestecau cu greu gloriosul comunism, iar peste Ocean IBM tocmai lansase computerul IBM PC, cu un procesor 8088, 16 KB de memorie, cu sistem de operare MS-DOS, cumpărat de la tânărul Bill Gates, fondatorul unei companii botezate Microsoft.

O carieră militară

Acasă, la Satu Mare, Daniel desena asiduu fotbaliști și peisaje, în tuș – iar o lucrare a sa a ajuns chiar la o expoziție în Elveția, moment de mare mândrie pentru familia sa. O excursie cu trenul în Bucovina, la Câmpulung Moldovenesc, i-a adus însă în față prima mare decizie a vieții. Imaginea unui grup de liceeni în uniformă militară, frumoși, veseli, plini de optimism, admirați de trecători, i-a sucit mințile micului artist și l-a lămurit rapid asupra viitorului său: liceu militar, academie, ofițer al Armatei Române. Ce putea fi mai frumos?

Programul cazon de la Liceul Militar din Alba Iulia a fost un șoc, dar tânărul l-a luat în piept fără comentarii, repetându-și mereu că aceasta este șansa lui de a reuși. “Aveam cursuri de la 8 la 14.00, urma raportul, masa de prânz, o scurtă pauză și în final, până la ora 20.00, program de studiu. Zilnic, la fel, fără vreo șansă de a scăpa. Când ne-am întors de acasă după prima vacanță, ne-am așezat toți copiii pe paturi și am început să plângem. Nu alesesem un drum ușor, era o presiune foarte mare asupra noastră, greșeam unul plăteam toți, învățam pe rupte, eram mereu supravegheați – dar, am strâns din dinți și am mers înainte” își amintește Daniel. A urmat, firesc, Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu și tânărul părea să-și realizeze visul, devenind ofițer al Armatei Române și în același timp economist, meserie pe care a început să o îndrăgească foarte tare. La 21 de ani, după absolvire, era deja șef al serviciului contabil al unei unități militare de lângă Oradea, având în subordine oameni mai vârstnici ca el și cu experiență de viață. Așa era însă sistemul pe atunci, toți absolvenții de academie din generația lui – cei care au studiat științele economice – au ajuns direct șefi. Era o penurie de personal specializat. Revoluția l-a prins pe Daniel păzind o centrală telefonică din cartierul Nufărul, alături de 20 de subordonați.

“Dezertarea”

Ce a urmat însă imediat după Revoluție în sistemul militar românesc – reforma, degradarea imaginii Armatei – l-a pus pe gânduri pe tânărul ofițer. În plus, chiar dacă era un om patriot, așezat pe un drum bun, sigur, cu o carieră frumoasă în față, asta își dorea cu adevărat? El de ce să nu beneficieze de marea libertate câștigată atât de greu la Revoluție? Acum putea face orice, nu mai avea, ca în copilărie, o singură șansă. Și decizia a venit rapid, ca și odinioară, în trenul din Bucovina, când a fost furat de imaginea liceeenilor militari: va ieși din Armată și o va lua de la zero, într-o altă țară, având ca unic bagaj cunoștințele de economist și disciplina dobândită în cei 13 ani de militărie.

Germania – o nouă șansă

Germania anilor ’90 era cumva un teritoriu ostil est-europenilor. Trecuseră deja euforia vesticilor și vremea laudelor pentru țările care au reușit să iasă din comunism și începuseră problemele cu asimilarea emigranților din aceste țări, cu azilanții politici și economici, cu ajutoare sociale acordate acestora. La 26 de ani, împreună cu soția sa, locotenentul (r) Daniel Metz sosea într-o Germanie rece, dură, asemănătoare Liceului Militar de la Alba Iulia, dar care, în mintea lui, trebuia să-i dea măcar o șansă. Și i-a dat-o. “Eram foarte înverșunat să reușesc. Trebuia să îmi dovedesc mie că nu am ales greșit. Nu vroiam să sfârșesc acceptând un job la bandă, într-o fabrică oarecare, ca și mulți alți emigranți și mi-am pus în cap să-mi găsesc ceva în domeniul meu. M-am înscris la o școală – un fel de postliceală economică, pentru că studiile din România nu erau recunoscute – și mi-am îmbunătățit rapid cunoștințele de limbă germană. Trăiam din bani foarte puțini, dar m-am încăpățânat să nu accept orice job. Nici nu terminasem școala și eu trimisesem o grămadă de CV-uri companiilor care căutau XXXXXX

Prima oară a pus mâna pe un computer prin 1993. Auzise că îi va ușura munca, așa că a împrumutat de la socrul său 2000 mărci cu care și-a cumpărat jucăria. “L-am dus acasă și ne învârteam pe lângă el parcă era un OZN. Avea o memorie de 2MB și ni se părea o nebunie. Ne jucam în disperare pe el până târziu în noapte, jocurile alea primare…nici nu le mai știm azi numele. Cine și-ar fi închipuit cum în numai 20 de ani acest aparat va schimba lumea? Am făcut în total 29 de cursuri de calculator, într-un timp relativ scurt, și am învățat tot ce trebuia să știu despre acest obiect. Îmi amintesc că la un curs eram singurul bărbat din sală, alături de 11 babe, foste dactilografe, care acum învățau tastatura. La final, toți din sala aia știam scrie în viteză fără să mai privim tastele, cu ochii ațintiți în ecran, și eram foarte mândri” își amintește Metz.

De ce și-a dorit atât de mult să învețe despre computer? A aflat abia ulterior, când a început să dea tot mai des prin sala de servere a firmei, să arate că se pricepe și ca urmare managerii l-au numit și administrator de rețea. În plin avânt tehnologic, în anii ’80, în Germania de Vest apăruse o tehnologie premergătoare Internetului de azi, numită Btx. Erau și alte sisteme similare în alte țări. Când a apărut și Internetul lumea se întreba care sistem o fi mai bun? Câștigător a fost doar unul, detașat: Internetul. Pentru prima dată exista o sursă deschisă, la îndemână, ieftină, de unde Daniel putea să-și satisfacă setea de a învăța. Și-a cumpărat rapid un modem și butona toată noaptea asimilând informație. “La un moment dat, la firmă, managerii au decis să schimbe sistemul informatic. Fiind administrator de rețea, pe mine m-au pus șef de proiect. Au început întâlnirile cu consultanții de specialitate și la scurt timp am ajuns în fața unei alte decizii majore în viața mea: Vroiam să fiu ca ei! Consultant economic în zona IT! Mi-am luat inima în dinți și am aplicat la o firmă de software din zona mea. M-au luat și m-am trezit că încep cea mai palpitantă perioadă a carierei mele de până atunci: eram expert contabil, vindeam proiecte IT pentru companii industriale, liber, fericit, gonind pe autostrăzi, în căutarea clienților. Plecam luni, cu harta întinsă pe volan, mă întorceam vinerea. De pe traseu, de la telefoane cu fise, dădeam raportul șefilor. Am început să mă gândesc cum să ies în evidență în fața colegilor germani, pentru că ei formau un cerc aproape închis, unde eu nu prea aveam acces. Și mi-a venit o idee: o să vad ce sarcini li se par lor foarte dificile și le evită și pe acelea o să le preiau eu! După ce am creat un ghid pentru analiza economico-financiară a clientului, care ușura enorm munca tuturor, deja mă priveau cu alți ochi. Am făcut apoi un model pentru planul de proiect, care, la fel, a fost apreciat și m-a adus mai aproape de ei. Nu a mai durat mult și am devenit șeful acestor colegi, coordonând toată munca lor. Eu eram cel care se întâlnea cu clienții căutând soluții pentru fiecare, după ce colegii mei supralicitaseră în ofertele lor, producând aparent încurcături și blocaje. Unul dintre proprietarii firmei venea mereu cu mine la aceste întâlniri și se făcea mic-mic, alunecând sub masă, în cele 20 de minute în care clientul își vărsa năduful. Apoi, calm, Metz se apuca să îi explice omului cum poate ieși din impas și, încet-încet, ieșea și șeful de sub masă” povestește, amuzat de aceste amintiri, Daniel.

Copiii de la Cluj

În 1999, o panică s-a instalat în marile companii, lumea crezând că majoritatea sistemelor financiar-contabile vor claca în 1 ianuarie 2000, pentru nu erau concepute să trateze patru caractere la an, doar două. Toți au început o alergătură după firme de IT care să aibă sistemul salvator, iar compania unde lucra Metz avea acest lucru. Și a început nebunia comenzilor. Într-un astfel de moment, când compania nu mai făcea față comenzilor, Daniel a venit cu o idee: să deschidem o firmă în România, la Cluj, care să suplinească minusul. De ce la Cluj? Existau un zbor direct spre Germania și două mari universități care creșteau informaticieni. “Clujul era un dezastru pe atunci. Singurul hotel mai de Doamne-ajută unde i-am putut caza pe nemți era Belvedere, azi rămas el însuși în urma altora. Acolo, în hol, am pus și o măsuță și două scaune, și am făcut primele interviuri de angajare. Eram pionieri, cred că am fost a doua firmă cu capital străin din Cluj. Primul birou l-am avut pe strada Horea, la nr. 10. Am angajat 80 de tineri și ne-am apucat de treabă. Planul meu era să stau șase luni, să găsesc un manager în locul meu, și să mă întorc în Germania, la ce aveam acolo. În 2001, într-o seară, eram acasă la Satu Mare, și pe giganticul telefon mobil ce-l aveam în posesie – nu de mult apăruseră telefoanele mobile – mă sună șefii din Germania. Eram într-un turn, la etajul 6, pentru că doar acolo aveam semnal, pe o rețea din Ungaria. La noi încă nu exista rețea. M-au chemat de urgență în Germania, unde dăduseră afară toți șefii de departamente. Eu trebuia să ajut la restructurare, restructurarea însemnând, în cele din urmă, inclusiv închiderea firmei din România. A fost o perioadă tristă, făceam naveta Germania-România și la fiecare drum dădeam afară oameni și dintr-o parte și din cealaltă. Cei 80 de copii angajați la Cluj îmi deveniseră foarte dragi și acum mă durea sufletul. La un moment dat m-am oprit brusc în loc: dacă aș cumpăra eu firma din România? Și de la idee până la concret a fost doar un pas! Am plătit cum am putut creanța de 400.000 euro către nemți și m-am trezit proprietar de business. Cu câțiva oameni rămași, fără un ban, cu rate la bănci, fără un client, renunțând la un salariu enorm în Germania, dar fericit. Știam că în 6 luni mă voi prăbuși dacă nu găsesc un client, dar eram convins, ca de fiecare dată, că luasem decizia corectă”, spune Metz.

Și, ca de fiecare dată, șansa i-a surâs: și-a amintit de o firmă din Germania, care avea tehnologii similare cu fostul său angajator, și care ar putea avea nevoie de copiii de la Cluj. Acea companie a devenit primul client al clujenilor și a rămas client până în ziua de azi.

Era NTT Data

Au trecut 17 ani de atunci. Parcă ani-lumină. De la etajul 10 al splendidei clădiri de sticlă pe care scrie NTT Data, Clujul se revarsă la picioare. Daniel Metz, la birou, desenează. Desenează din vorbe povestea lui, așa cum a fost ea. Cu alegeri decisive, cu riscuri enorme, cu greutăți și bucurii, dar mai cu seamă bazată pe două lucruri: determinare și încredere în sine.

La momentul vinderii companiei EBS către japonezii de la NTT Data, în 2013, aceasta avea 600 de angajați. Azi, are 1400. Peste 3 ani, crede Metz, va însuma 3500. Iar cifra de afaceri va crește de la 50 milioane de euro la 100. “Am avut acești ani cu creșteri explozive. La un anumit nivel, mi-am dat seama că e prea mult ca o singură persoană să-și asume responsabilitatea pentru sute sau mii de oameni și am decis să caut un cumpărător. De fapt, acesta a venit singur spre noi, achiziționând înainte un client mare al nostru, compania de IT a BMW. Negocierile cu japonezii au fost extrem de dure, timp de 2 ani. Eu am știut că dețin o perlă și nu am vrut să fac nicio concesie. Până la urmă mi-a ieșit, ba chiar m-au lămurit să mai rămân în firmă câțiva ani și să asigur managementul, fără nicio intervenție din partea lor. Proprietarii japonezi ai fostei EBS – acum NTT Data Romania – vor să vorbească aici, la Cluj, cu un lider, un om care coagulează alți oameni valoroși în jurul lui și au decis că eu sunt potrivit în continuare pentru asta. Desigur, va veni o vreme când poate o sa mă reapuc serios de desen. Nu vreau să ajung un Klitschko care să umble în patru labe prin ringul de box de la NTT Data, pentru că n-a știut să se retragă în plină glorie”, spune, amuzat, Metz.

Cu ce luptă companiile din IT când nu se luptă între ele?

Azi, NTT Data România este considerată la nivel de grup cea mai bună achiziție din ultimii ani. Compania mamă – unul dintre cei mai mari jucători din IT la nivel mondial – este deținută de statul japonez și are planuri mari pentru viitor. Atunci când a fost în România, CEO-ul NTT Data l-a apucat de mână pe Metz și i-a spus: Tu visezi aici o companie cu 5.000-10.000 angajați? Ce e aia? Ți se pare destul? Hai mai bine să schimbăm lumea!  A fost momentul care l-a convins pe Metz să rămână în fruntea companiei clujene. Planurile mari ale NTT Data și ale altor companii de IT care populează azi Clujul depind însă de o mare necunoscută: forța de muncă. “Avem azi cam 20.000 de persoane care muncesc în Cluj pentru industria asta. O dezvoltare fantastică, dar care se va opri curând, dacă nu se întâmplă ceva semnificativ în sistemul de învățământ. Viitorul se bazeză pe IT, avem mult de lucru, vom avea și mai mult. Nu vom găsi însă oameni suficienți. În plus, trebuie să accesăm tot mai mult segmente de piață cu valoare adăugată mare. Proiectele globale la care lucrăm, pentru orice industrie ar fi, au diverse nivele de activități, cu cât mai dificile, cu atât mai scumpe. Spre acelea trebuie să ne îndreptăm și să renunțăm la serviciile primare de IT, mult mai ieftine. Cine va rămâne să facă aceste servicii fără valoare adăugată mare nu va rămâne în picioare. Noi deja suntem o concurență puternică pentru firme din vest, pe care le înlocuim încet-încet pe acest gen de servicii. Mai trebuie să ieșim din Cluj și să ne uităm în jur, unde putem face business la costuri mai reduse. NTT Data are deja filiale în Sibiu, Brașov, București, Timișoara, Iași, NoviSad. Acum analizăm orașe precum Alba Iulia. Pot deveni interesante orașe precum Bistrița sau Satu Mare. De ce nu am crea orășele IT pe o rază de 100 în jurul Clujului, unde costurile cu angajații noștri ar putea fi mai mici? Revenind la educație, avem tot mai mulți tineri care, dezamăgiți că pică la Bac, pleacă din țară și-și găsesc de lucru în UK, Franța, Italia, Spania. Sincer, acești oameni nu ar folosi României? Mulți dintre ei au abilități tehnice de care nici ei nu știu încă, cu niște cursuri speciale ar putea servi foarte bine industriei IT, sau altei industrii. Din cauza unui sistem de învățământ construit pentru olimpici, cu materie supradimensionată, cu un Bac inutil, noi sacrificăm anual poate 50.000 de tineri. De ce e nevoie de Bac, sincer? Știți că există țări dezvoltate în lumea asta care nu au Bac? Doar ca să ne putem lăuda că avem câștigători la marile olimpiade mondiale? Sigur că avem câștigători, pentru că ai noștri copii sunt îndopați în clasa a V-a cu ce fac alții în liceu, sau în liceu cu ce fac alții în facultate. Doar nu vă imaginați că suntem noi o nație supradotată de câștigăm toate olimpiadele? Este o chestiune de orgoliu, de mentalitate, dar pe care într-o zi va trebui să o depășim. Trebuie o reformă profundă a sistemului de educație. Punct. Altfel nu vom răzbi ca popor”, explică, tensionat puțin de importanța subiectului, Daniel Metz.

NTT Data școlește tineri pentru IT

În așteptarea unei reforme radicale în educație, NTT Data România a luat și această problemă în mâini proprii și finanțează un program de patru semestre, într-un amfiteatru propriu, pentru tinerii care vor să lucreze în industria IT. Aceștia sunt instruiți de profesori de la Universitatea Babeș Bolyai și vor primi diplome de la Ministerul Educației. Nu e nevoie ca ei să fi absolvit înainte Informatică sau Calculatoare, pentru că o companie precum NTT Data nu are nevoie doar de programatori. De altfel, aproximativ jumătate dintre angajați au alte meserii. Prima generație de absolvenți ai programului inițiat de NTT Data – în jur de 100 de persoane – va fi în 2017. NTT Data are și alte parteneriate cu UBB Cluj și Universitatea Tehnică, prin care încearcă să stimuleze tinerii să se apropie de acest domeniu. Există și studii de cercetare comandate universităților, care să ajute compania la dezvoltarea ei sănătoasă. “Dacă îmi pleacă un om din firmă, pe mine mă costă 7600 de euro. Am cerut un studiu pe care să-l aplic la nivel de companie, să pot măcar controla rațional acest proces de plecări și veniri. Să știu din timp cum gândesc oamenii mei, ce nemulțumiri au. Un alt studiu comandat se referă la un profil psiho-social al IT-stului din viitor. Asta înseamnă o colaborare reală între companii și universități. Acolo, în universități, e o comoară de expertiză pe care noi nu o folosim în lumea reală. Oamenii aceia ne pot ajuta să rezolvăm problemele lumii reale, care, pe noi, managerii, de multe ori ne depășesc. Haideți să lucrăm împreună, să nu risipim nimic” spune Metz.

Viziunea unui viitor robotizat

Roboții vor lucra și oamenii se vor relaxa. E o imagine a viitorului aproape imposibilă, însă Daniel Metz nu se teme să vorbească despre ea. Multe lucruri au părut imposibile în ultimii 20 de ani și au devenit ulterior banalități. “Nu râdeți, este real. În Japonia sunt deja roboți care lucrează în azile de bătrâni, de exemplu. Intră în cameră, servesc micul dejun, întreabă ce mai doresc pacienții, cafea, ceai. Roboții au preluat deja multe joburi în industria manufacturieră și acest proces se va accentua. Uitați-vă la munca fermierilor. Acolo unde lucrau înainte sute de oameni pe un ogor, acum vedem unu-doi oameni care fac mai bine aceeași muncă printr-o telecomandă și un utilaj robotizat. Am uitat unde eram acum câteva decenii? Oriunde poate fi înlocuit, omul va fi înlocuit! Vedeți acum cât de în vogă e conceptul mașinii fără șofer? Toți marii producători auto îl dezvoltă. În plus, intră tare pe turnantă companii precum Apple și Google, vor și ele mașini fără șoferi și nimic nu le poate sta în cale: au bani și informație. Giganții ăștia pot cumpăra mâine produc ătorii auto germani la un loc! E clar deci că numărul autoturismelor va scădea. Sunt studii care spun că vom mai avea nevoie de 10% din numărul lor de azi. Mașinile nu vor mai sta pe străzi, să ocupe loc. Ele te vor aduce la serviciu și vor merge înapoi în garajul de acasă și vor aștepta acolo cuminți până la noi ordine. Orașele vor fi din nou aerisite. Dacă vin roboții și ne vor face munca la un moment dat, cu ce se vor mai ocupa oamenii? Se vor relaxa, spunea recent cineva. Există și un studiu făcut în Franța care a analizat cum ar fi ca oamenii să nu mai muncească, să fie înlocuiți de roboți. Concluzia a fost uimitoare: această variantă este deja sustenabilă, sau poate deveni în curând” a încheiat Daniel Metz, cu un surâs misterios pe față.

Human, or what?

O imagine a viitorului care pe noi ne-a lasat mască, așa cum l-a lăsat și pe Metz, probabil, imaginea primului său computer, acum 25 de ani. Ne-am amintit brusc că robotul humanoid de la parterul clădirii NTT Data ne strânsese mâna când am intrat și noi am râs ca proștii. La ieșire, nu ne mai venea să râdem. Vor fi oare și roboți jurnaliști în viitor?

Categorii Reportaj

Despre autor