De la un stand mic deschis în Cibela, RIMINI a ajuns în 20 de ani la o rețea de 20 de magazine

De la un stand mic deschis în Cibela, RIMINI a ajuns în 20 de ani la o rețea de 20 de magazine

Nonconformiști și pasionați de adrenalină, soții Riti controlează unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din județul Bistrița-Năsăud. 20 de locații, adunate sub brandul Alma, șapte dintre ele fiind deschise în parteneriat cu Carrefour. Cu venituri totale care au depășit anul trecut 39,28 de milioane de lei, compania Rimini ocupă locul 47 în topul celor mai valoroase companii locale.

 ISTORIC

Rimini a fost fondată în 1999 de antreprenorul Lucian Riti. Acesta a început business-ul cu un mic stand în Complexul Cibela și un singur angajat: el însuși. Cu pași mici în prima fază, compania a început să ofere distribuția mărfurilor în poarta magazinelor clienților.

Afacerea a căpătat proporții și, la un deceniu distanță, în 2009, Rimini își deschide primul magazin propriu, într-un spațiu generos achiziționat de la un dezvoltator imobiliar, pe strada Împăratul Traian. A fost prima verigă din lanțul de magazine care apărut ulterior sub brandul Alma.

“Acela a fost primul nostru magazin. Nu am pornit la drum cu ideea de a construi o rețea de magazine, această oportunitate a venit pe parcurs. După ce prima locație s-a dovedit de succes, a urma a doua, a treia, a patra…  până la douăzeci, câte sunt în prezent. În șapte dintre acestea avem un parteneriat cu compania Carrefour. Un fel de franciză, pentru magazinele Contact și Express. Brandul mare rămâne însă Alma, care înglobează toate aceste unități ale noastre” spune Sonia Riti, administratorul afacerii.

În acest moment, Rimini funcționează pe trei divizii: cea de retail, cea de vânzări engros și cea de distribuție. În ultimii zece ani, compania și-a mărit de aproape 4 ori cifra de afaceri (de la 10 mil. lei la aproape 40) și de 6 ori numărul de angajați (de la 22 la 130).

 REALIZĂRI ÎN 2018

Anul 2018 a adus pentru Rimini o creștere a veniturilor de peste 2 milioane de lei față de 2017.

“Ceea ce facem noi este un business complex, bazat pe volum, cu rate de profit mici, însă suntem mulțumiți de nivelul la care suntem. În fiecare an am înregistrat creșteri ale afacerii. Anul trecut a fost dificil dintr-un singur punct de vedere: problemele legate de forța de muncă. Am resimțit destul de acut această criză de personal și sperăm să nu se accentueze” explică Sonia Riti.

 PROGNOZĂ PENTRU 2019

Pentru Rimini și anul 2019 început bine, în primul semestru menținându-se creșterea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Criza de personal blochează însă și anul acesta deschiderea de noi magazine. Antreprenorii sunt însă deschiși și atenți mereu la oportunități imobiliare care ar putea însemna locații bune pentru noi magazine, în întregul județ.

“Și anul 2019 se anunță a fi unul foarte bun, păstrăm trendul ascendent din punctul de vedere al vânzărilor. Rămâne să vedem cum vom rezolva problema cu personalul, care pare mai acută decât anul trecut” mai spune Sonia.

Categorii Business in top

Despre autor