DIMEX a contractat în 2019 lucrări de aproape 200 mil. lei

DIMEX a contractat în 2019 lucrări de aproape 200 mil. lei

Cea mai puternică firmă de construcții din Bistrița-Năsăud a contractat anul trecut mai multe proiecte importante cu statul, atât în județ, cât și în afara județului. Licitațiile câștigate în 2019 de Dimex 2000 Company ajung la aproape 200 mil. lei. 

De departe, cel mai important proiect contractat de compania familiei Scurtu este reabilitarea drumului care face legătura între Ungheni și Târnăveni, în județul Mureș. Lucrarea în valoare de 126,02 mil. lei a fost adjudecată în august 2019 și ar trebui să fie gata în vara anului 2021.

Un alt proiect important câștigat de constructorii de la Dimex este cel legat de modernizarea unor drumuri în comuna teaca. Dimex a licitat cu 37,44 mil. lei și a semnat contractul pentru asfaltarea a 21 km de drum din comuna Teaca.

Constructorul bistrițean a asemnat două contracte și în județul Caraș Severin, mai exact în comuna Cornereva. Ambele proiecte sunt pentru amenajarea unor stații de epurare și a unei rețele de canalizare. Primul are o valoare de 3,81 mil. lei și cel de-al doilea de 11,72 mil. lei.

Dimex a contractat și un proiect pentru reabilitarea unor drumuri forestiere în comuna Runcu Salvei, investiție ce se ridică la 7,09 mil. lei.

Cu 5,97 mil. lei constructorii de la Dimex au extins rețeaua de canalizare în orașul Ulmeni din județul Maramureș.

O altă lucrare marca Dimex este și parcarea ce urmează să fie amenajată pe strada Grănicerilor din Năsăud, proiect pentru care compania a licitat cu 1,14 mil. lei.

“Efectuarea lucrărilor în regim de urgență pentru punerea în siguranță a drumului și podețului pe DN17C” este o altă lucrare făcută de Dimex, iar suma licitată a fost de 0,75 mil. lei.

Categorii Business in top

Despre autor