Doi bistrițeni pasionați de IT vor să ducă afacerea Simerdo Software la nivelul următor al jocului

Doi bistrițeni pasionați de IT vor să ducă afacerea Simerdo Software la nivelul următor al jocului

Doi tineri bistrițeni au pornit în urmă cu 4 ani o afacere în domeniul IT, propunând initial soluții de web design și social media marketing. Astăzi, compania își instruiește echipa pentru a ocupa și zona de software, atât de solicitată de piața internațională.

Deși e la un pas de Cluj, un centru cu multe afaceri în IT, județul Bistrița Năsăud are încă extrem de puține companii în acest domeniu. Una dintre ele, cu planuri serioase de dezvoltare, este Simerdo Software, fondată în 2016 de bistrițeanca Ioana Mercan. A început cu proiecte mici, derulate pentru clienți din Bistrița și Cluj-Napoca, dar a ajuns rapid să dezvolte și proiecte mai mari, pentru branduri cunoscute. În portofoliul Simerdo se regăsesc paginile web www.gloria-bistrita.ro, www.modelzo.ro, www.pizzapocoloco.ro, www.epicpizza.ro, www.protectiamunciibistrita.ro și www.avocat-bistrita.ro și campanii de optimizare și promovare online. Apoi, Simerdo a realizat grafica pentru Festivalul Usturoiului, eveniment organizat anual de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și alți parteneri, care adună mii de turiști din toată țara.

 “În prezent, compania lucrează cu o echipă de cinci persoane, dar avem în vedere să facem angajari pe măsură ce ne vom dezvolta. Suntem integrați într-un program de școlarizare pentru software, ne pregătim pentru a ne dezvolta și pe această zonă în următorii doi ani. Și, foarte important, am decis să ne mutăm cu totul la Bistrița și să contribuim la creșterea pieței IT de aiciexplică Silviu Mercan, unul dintre managerii afacerii.

“Ne simțim deja ancorați bine în piață și vrem să creștem, pentru că există un potential foarte bun în domeniul nostru. Trendul acesta global spre digitalizarea afacerilor, spre comunicarea și promovarea online forțează cumva companiile să se ralieze curentului și să caute specialiști care să le ajute. Noi suntem pregătiți pentru asta și, în plus, vom începe să producem și soft pentru clienții noștri” mai spune Silviu Mercan.

Detalii despre Simerdo Software aici: www.simerdo.ro

 

Categorii Un antreprenor

Despre autor