E. Croitoru, ROMBAT: “Suntem tot mai prezenți în Rusia, o piață râvnită de toți competitorii!”

E. Croitoru, ROMBAT: “Suntem tot mai prezenți în Rusia, o piață râvnită de toți competitorii!”

Anul 2017 a fost cel mai bun an din istoria companiei ROMBAT, cu peste 2,2 milioane de baterii vândute, anunță compania bistrițeană. Aceasta a avansat serios și pe piața din Rusia, o piață râvnită de toți competitorii.

 “Anul 2017 a marcat încă un moment de mândrie pentru noi reușind să depășim 2.200.000 baterii vândute. Este o confirmare clară că marca ROMBAT este din ce în ce mai cerută atât la nivel național cât și la export. Primele țări în care exportăm sunt țări cu tradiție în industria auto și a pieselor de schimb: Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania. Mai mult, suntem din ce în ce mai prezenți pe o piață râvnită de toți concurenții, și anume: Rusia. (…) Am pornit cu dreptul în 2018 și sunt absolut convins că vom reuși să consolidăm și mai mult poziția mărcii ROMBAT!”, spune Eduard Croitoru, director de vânzări și de marketing al companiei.

În cifre, ROMBAT a înregistrat în noiembrie 2017 trei recorduri istorice: producție de 292.177 baterii, vânzări de 288.525 baterii, vânzări record pe piața aftermarket (piese de schimb). În plus, la REBAT, centrul ROMBAT de colectare și reciclare a bateriilor uzate, a fost înregistrat un record de producție de plumb.

Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistriţa, controlat din 2012 de grupul sud-african Metair, a avut în 2016 o cifră de afaceri 350,4 mil. lei (circa 78 mil. euro), mai mult cu 13% faţă de anul anterior, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. Totodată, compania şi-a triplat profitul net în 2016, la peste 22 mil. lei (5 mil. euro). Datele din 2017 încă nu sunt disponibile.

Categorii Business in top

Despre autor