EXCLUSIV: Dimex a contestat firma-cumătră a lui Dragnea și a câștigat. Va construi și cel mai valoros tronson pe Colibița

EXCLUSIV: Dimex a contestat firma-cumătră a lui Dragnea și a câștigat. Va construi și cel mai valoros tronson pe Colibița

O companie apropiată de celebra TELDRUM și de Liviu Dragnea a fost învinsă la CNSC de bistrițenii de la DIMEX.

DIMEX 2000 Company, deținută de familia Scurtu, a pierdut în august, la mustață, marea licitație pentru modernizarea tronsonului de drum județean care străbate stațiunea Colibița, o lucrare estimată la cca. 10 milioane euro. De pe locul 2, a contestat documentația depusă de botoșănenii de la TEHNIC ASIST, dați câștigători, și, zilele trecute, Consiliul Național de Soluționare a contestațiilor (CNSC) i-a dat dreptate, anulând rezultatul inițial. Mingea e acum în terenul Comisiei județene de evaluare a ofertelor, care trebuie să anunțe noul câștigător. Desigur, ulterior, TEHNIC ASIST va putea contesta noua situație la Curtea de Apel Cluj, dacă mai are chef de luptă.

În total 31 de firme, din toată țara, grupate în șase mari asocieri, au depus oferte la licitația organizată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. TEHNIC ASIST a participat în asociere cu firmele TASS INFRA LOGISTIC (Botoșani) și PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA (Bihor) și a avut prețul cel mai mic. Dar, spune acum CNSC, o documentație cu probleme serioase.

TEHNIC ASIST SRL, cu sediul central în comuna Cătămărești-Deal din județul Botoșani, a fost fondată în 1997 și este deținută de Daniela Vlas (60%) și Mirel Vlas (40%). În 2016, Mirel Vlas a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pentru complicitate la șantaj în formă agravată, în faimosul dosar “Mircea Govor”. În dosarul respectiv au mai fost trimiși în judecată Mircea Govor – vicepreședinte (PSD) al Consiliului Județean Satu Mare și senatorul  (PSD) Valer Marian. Faptele de care sunt acuzați cei trei se referă la atribuirea unor contracte de multe milioane de lei firmei botoșănene. În luna mai 2018, în acest dosar a fost audiat însuși Victor Ponta, în calitate de martor. Mircea Govor a fost chiar arestat o bună bucată de vreme. Peste 20 de membri PSD au fost și ei audiați. Speța se judecă la Tribunalul Satu-Mare.

TEHNIC ASIST a derulat contracte de cca. 300 milioane euro cu administrațiile din mai multe județe ale țării, în special Botoșani, Suceava, Satu Mare, Maramureș. La unele dintre aceste lucrări, firma s-a asociat cu celebra TELDRUM din Teleorman, conectată cu liderul PSD, Liviu Dragnea. De exemplu, cele două firme prietene au executat așa-numita „Autostradă a Țării Oașului”, pentru suma de 9 milioane euro, liderul asocierii fiind TELDRUM. La acea licitație, toate celelalte 9 firme ofertante au fost descalificate pentru nerespectarea caietului de sarcini.

Recent, TEHNIC ASIST a finalizat modernizarea Aeroportului Suceava, lucrări de aproape 25 milioane euro. A modernizat și Aeroportul Tulcea, cu 16 milioane euro. A semnat recent pentru Centura Bârladului, pentru cca. 28 milioane euro.

Numele firmei apare și în dosarul penal în care a fost condamnat Liviu Dragnea. TEHNIC ASIST ar fi finanţat “la negru”, cu suma de 200.000 lei, campania electorală a USL Satu Mare pentru referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu din 29 iulie 2012.

Categorii Business in top

Despre autor