În vreme ce afacerea “Jupânu” e pe topogan, Agro Ardeal crește cu 6,3 milioane lei

În vreme ce afacerea “Jupânu” e pe topogan, Agro Ardeal crește cu 6,3 milioane lei

Compania AGRO ARDEAL, unul dintre cei mai mari procesatori de carne din regiune, a avut venituri mai mari cu 6,3 milioane lei în 2017 față de anul precedent, arată datele depuse la Ministerul Finanțelor.

În vreme ce competitorii de la Agro Invest / Combis și-au diminuat veniturile, per total, cu 20 de milioane lei, firma deținută și administrată de antreprenorul Viorel Peica își continuă, încet, creșterea. În ultimii zece ani, Agro Ardeal și-a mărit de 4 ori cifra de afaceri, ajungând la 88,6 milioane lei. Profitul net s-a situat și în 2017 la nivelul ultimilor ani, adică între 1 și 2 milioane lei.

La finalul anului trecut, compania a lansat gama de produse “Dor de Bistrița”, realizate după rețete tradiționale, și a lansat, în premieră, un salam care are în compoziție 100% carne și conține doar condimente naturale și extracte din condimente naturale.

Reţeaua de distribuţie cuprinde magazine proprii în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş şi Suceava, plus clienţi din Braşov, Ploieşti, Bucureşti, Timişoara, Arad şi Bihor.

Categorii Business in top

Despre autor