Încep lucrările pe tronsoanele 2,3 și 4 din “Poarta Transilvaniei”. Constructorii își propun să termine în 9 luni, deși au termen 2 ani

Încep lucrările pe tronsoanele 2,3 și 4 din “Poarta Transilvaniei”. Constructorii își propun să termine în 9 luni, deși au termen 2 ani

Constructorii care au primit azi ordinele de începere a lucrărilor și autorizațiile de construcție pe mai multe loturi din proiectul Poarta Transilvaniei susțin că vor trage tare să finalizeze lucrările în 2018. Termenul firesc de execuție e de 2 ani.

“Astăzi am înmânat ordinele de începere a lucrărilor și autorizațiile de construcție pentru DJ 172D – Poarta Transilvaniei – , contractele de execuție pentru cele trei loturi fiind semnate anul trecut. Am avut o discuție de lucru cu constructorii și și-au luat angajamentul că vor face toate eforturile ca până la finalul anului cele trei loturi să fie finalizate. Lotul 5 e în contestație, iar tronsonul 2 din Lotul 1 este în evaluare” a anunțat Radu Moldovan, șeful Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Valoarea totală a proiectului de modernizare a DJ 172D Poarta Transilvaniei pe Loturile 2,3 și 4 se ridică la 110,4 milioane lei (24,3 milioane euro), finanțare venită prin Programul Operațional Regional (POR).

Pe Lotul 2 (lac Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului (intersecția cu DN17) – total 17,1 km, se va apuca de lucru asocierea dintre firmele Dimex Company, Explan și Viakon Drum. Termenul de execuție este de 2 ani și 2 luni, iar valoarea contractului e de 37,3 milioane lei (8,2 milioane euro).

Pe Lotul 3 (intersecția DN17/Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică), va lucra asocierea dintre Dimex Company și Star Comexim. Termenul de execuție e de 1 an și 9 luni, iar valoarea contractului se ridică la 34,3 milioane lei (7,5 milioane euro).

Pe Lotul 4 (Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei) va fi prezentă asocierea dintre Autotehnorom și OPR Asfalt. Termenul de execuție e de 2 ani, iar valoarea lucrărilor este de 38,8 milioane lei (8,5 milioane euro).

 

Categorii Business in top

Despre autor