Investiții de 6,5 mil.lei în drumuri la Tiha Bârgăului

Investiții de 6,5 mil.lei în drumuri la Tiha Bârgăului

Este vorba despre reabilitarea mai multor drumuri forestiere din comună, iar Primăria Tiha Bârgăului caută o firmă de construcții care să execute lucrările. Bugetul pentru aceste lucrări este de 6,47 mil.lei, iar cu acești bani ar urma să fie modernizați 11,9 km de drum forestier.

Drumurile forestiere care urmează să intre în reabilitare sunt: Surpătura –  4 km, Valea Tomnatec – 0,3 km, Lăzăroaia- 2 km, Iliuța Calului – 1,8 km, Tihuța – 2,16 km și Panganeta – 1,65 km.

Pe lângă stratul de asfalt ce va fi turnat, pe aceste tronsoane de drum vor fi amenajate șanțuri, rigole, vor fi montate podețe, vor fi făcute consolidări și ziduri de spijin, vor fi montați parapeți metalici pentru protecție și indicatoare rutiere și vor fi trasate marcajele necesare.

Banii alocați acestui proiect vin de la Uniunea Europeană, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar ofertele pot fi depuse până la mijlocul lunii viitoare.

Categorii Local

Despre autor