LEONI Bistrița a recrutat 300 de elevi și studenți pentru perioada vacanței de vară

LEONI Bistrița a recrutat 300 de elevi și studenți pentru perioada vacanței de vară

Aproape 300 de elevi și studenți au fost selectați pentru a munci pe perioada vacanței de vară la LEONI Wiring Systems RO Bistrița. Aceștia sunt copii ai angajaților companiei, sau rude de gradul II și III, atrase de Programul de Vară pentru Elevi și Studenți inițiat de LEONI și aflat la a patra ediție.

În perioada 17 mai – 8 iunie 2018, au avut loc înscrierile în acest program. Aproximativ 450 de tineri și-au arătat interesul de a lucra la LEONI timp de 2 luni, până la începerea școlii. Dintre aceștia, au fost selectați aproape 300, după ce au trecut prin procesul normal de recrutare și selecție, inclusiv examenul medical obligatoriu. Ei vor fi repartizați în secțiile de producție unde muncesc părinții sau rudele lor și vor deveni angajați cu drepturi depline ai companiei Leoni Wiring Systems Bistrița,. Pachetul financiar dedicat elevilor și studenților va cuprinde salariu de bază, tichete de masă și transport gratuit. La finalul programului de pregătire, tinerii vor primi adeverințe de vechime ce vor fi luate în considerare la calcularea vechimii în câmpul muncii.

Prin Programul de Vară pentru Elevi și Studenți, Compania își propune să contribuie la educarea și responsabilizarea noilor generații de profesioniști prin sesiuni de pregătire specifice industriei de componente auto, alături de specialiștii Leoni din zonele de producție: debitare, asamblare și pre-asamblare, testare și împachetare. Compania vine astfel în întâmpinarea tinerilor care doresc să învețe, să se dezvolte din punct de vedere personal și profesional și să acumuleze experiență în muncă. Totodată, programul este un instrument de motivare a angajaților, prin care li se oferă posibilitatea de a-și recomanda copiii sau rudele pentru un loc de muncă în cadrul companiei Leoni”, a anunțat compania, într-un comunicat de presă.

LEONI Wiring Systems RO este cel mai mare angajator din județul Bistrița-Năsăud (cu cca. 9000 de angajați) și, totodată, cel mai mare investitor străin din zonă. Face parte din grupul LEONI AG, unul dintre cei mai mari producători mondiali de cablaje auto.

 

Categorii Business in top

Despre autor