Mai sunt 8 zile până la Terraqua Open, primul turneu de tenis din categoria PLATINUM organizat vreodată la Bistrița! Înscrie-te acum, sau ia loc între susținători!

Mai sunt 8 zile până la Terraqua Open, primul turneu de tenis din categoria PLATINUM organizat vreodată la Bistrița! Înscrie-te acum, sau ia loc între susținători!

A cincea ediție a Turneului de tenis Terraqua Open, prima din categoria PLATINUM, va avea loc în perioada 14-17 iunie pe terenurile Grand Slam Tennis Club.

Turneul de la Bistrița, înscris în circuitul Tenis Partener, devine, din acest an, unul dintre cele mai puternice turnee de amatori din țară, atât prin prisma numărului de jucători prezenți, dar și prin prisma premiilor puse în joc.

Competiția de la Bistrița, organizată cu sprijinul companiei Terraqua Water Systems SRL, a pornit în urmă cu 5 ani ca un turneu de amatori pe plan local. Reacțiile au fost surprinzător de bune, iar concursul a crescut de la an la an, până când a fost clasat de oficialii de la Tenis Partner în categoria PLATINUM (cea mai înaltă).

Tenis Partener este cel mai mare circuit din România dedicat amatorilor de tenis, cu un calendar foarte bogat.

“Mii de jucători, de la începători la experimentați, au ales să își petreacă timpul liber practicând tenisul într-un mod organizat și au format astfel o comunitate dinamică care încurajează un stil de viață sănătos și activ” spun oficialii de la Tenis Partener.

“Încearcă experiența unică oferită de cele peste 450 de turnee organizate anual în peste 60 de orașe din țară, găsește-ți noi parteneri de joc și provoacă-i la meciuri cu miză în clasamentul Tenis Partener pentru amatori și descoperă plăcerea adevărată de a juca tenis! Timpul liber este o problemă pentru tine? Nu-ți face griji. Poti disputa meciuri partener cu orice jucător atunci când vrei tu, iar dacă alegi să participi la turnee, majoritatea se desfășoară între ziua de vineri seara și duminică seara și au o durată cuprinsă între 4 ore și 2 zile. Formatele de joc sunt și ele adaptate de așa natură încât să poți alege turneul care ți se potrivește: de la sisteme tip grupă (fiecare cu fiecare), desfășurate cu seturi scurte, pe parcursul a câteva ore din weekend și până la sisteme eliminatorii desfășurate pe parcursul întregului weekend sau turnee eveniment (Platinum) care atrag peste 200 de jucători și se întind pe parcursul a mai multe zile.” explică cei de la Tenis Partener.

La Bistrița, în acest an, fondul de premiere depășește 10.000 de lei. Peste 100 de participanți s-au înscris deja în competiție, la simplu sau la dublu, lista fiind încă deschisă.

Cei care doresc pot să se înscrie în competiție o pot face online, până duminică, 10 iunie, ora 20.00.

ÎNSCRIERI TERRAQUA OPEN BISTRIȚA

Categorii Local

Despre autor