Noul magazin ATLANTIS, numărul 10 în rețea, a fost inaugurat

Noul magazin ATLANTIS, numărul 10 în rețea, a fost inaugurat

Cel mai nou magazin din rețeaua ATLANTIS, o investiție de peste 300.000 de euro a companiei Varodimex, a fost inaugurat ieri pe pasarela veche a orașului, peste drum de Dedeman și de Nicmar Danci.

Magazinul cu numărul 10 din rețeaua ATLANTIS este și cel mai spațios și mai elegant dintre toate, fiind construit de la zero de către investitori, pe un teren deținut în proprietate de mai bine de 15 ani. “În urmă cu 15 ani, am cumpărat acest teren cu gândul că aici vom extinde, cândva, afacerea noastră. Pe atunci, zona era puțin dezvoltată, puțin locuită, nu părea o investiție grozavă. Au trecut, iată, 15 ani și totul s-a schimbat în jur. Avem lângă noi două cartiere mari de locuințe, care au nevoie în mod cert de un magazin Atlantis. Avem, iarăși, câteva companii importante în vecinătate, cu sute de angajați, oameni care se vor bucura că am venit aproape de ei. Noi am făcut mereu pași mici, dar sănătoși, astfel am crescut la nivelul la care suntem. Facem comerț de mai bine de 20 de ani și știm exact cum funcționează acest business” a declarat, pentru BistritaBusiness.ro, Vasile Dobrani, proprietarul, alături de soția sa, a rețelei Atlantis și a companiei Varodimex.

  

Categorii Business in top

Despre autor