PNL și PER solicită Referendum local pe 3 proiecte controversate ale administrației Crețu

PNL și PER solicită Referendum local pe 3 proiecte controversate ale administrației Crețu

Liberalii și ecologiștii din Consiliul Local Bistrița propun ca Referendumul privind familia din 6-7 octombrie să conțină, pentru bistrițeni, și trei întrebări privind oportunitatea a trei investiții controversate, inițiate de Primărie.

Consilierii municipali ai PNL și PER, reprezentând o treime din Consiliul Local, convoacă o ședință extraordinară pentru ziua de vineri, 28 septembrie, ora 12.00, pentru a dezbate un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit inițiativei lor, bistrițenii ar putea avea două buletine de vot, unul cu întrebarea privind articolul din Constituție referitor la familie, celălalt cu 3 întrebări privind trei proiecte locale foarte controversate.

Inițiativa liberalilor și ecologiștilor este motivată prin „urgenţa determinată de necesitatea consultării populaţiei în legătură cu proiecte de impact major asupra locuitorilor şi municipiului Bistriţa și necesitatea reducerii cheltuielilor privind organizarea unui referendum local având în vedere organizarea referendumului naţional din data de 6 şi 7 octombrie 2018”.

Cetăţenii municipiului Bistriţa s-ar putea pronunța, prin „DA” sau „NU” la următoarele întrebări:

1.Sunteți de acord cu reducerea suprafeței spațiilor verzi și a numărului de arbori din Piața Centrală, conform documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Centrală”?”

2.Sunteți de acord cu amplasarea unei pasarele metalice suspendate (pasaj pietonal) peste Bulevardul Independenței, la intersecția cu str. Panait Cerna, conform Studiului de fezabilitate aprobat prin HCL 71/2017?

3.Sunteți de acord cu realizarea proiectului „Centru intermodal de transport public” în municipiul Bistrița (str. Gării – str. Tărpiului, peste calea ferată)

Grupul de consilieri locali PER-PNL care formează o treime din numărul de consilieri din Consiliul Local al Municipiului Bistrița și care au inițiat proiectul de hotărâre sunt: Mircea Archiudean (PER), Marioara Gaga Seica (PNL), Sorin Hangan (PNL), Ioan Teodor Mârza (PER), Filip Moisil (PNL), Olivia Diana Morar (PNL) și Ioan Peteleu (PNL).

Categorii Business in top

Despre autor