Proprietarii COMELF nu ratează dividendele, deși afacerile companiei și profitul sunt în picaj

Proprietarii COMELF nu ratează dividendele, deși afacerile companiei și profitul sunt în picaj

Acționarii Comelf SA vor aproba în AGA din 19 aprilie rezultatele financiare ale companiei pe 2017, bugetul și planul de investiții pentru 2018, dar și repartizarea profitului de anul trecut sub formă de dividende, în valoare de 0,07216 lei brut/acțiune.

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a fost convocată de Consiliul de Administrație întrunit în data de 8 martie. Recent, compania bistrițeană a publicat raportul privind situația sa financiară pe 2017, care arată un business în ușoară scădere, marcat negativ de lipsa de forță de muncă. Cifra de afaceri a coborât cu 5 milioane de lei față de 2016, iar profitul net cu 0,7 milioane lei. Profitul net mai mic (de la 4 la 3,3 milioane) este explicat prin creșterea continuă a prețului la materii prime și prin lipsa personalului calificat care afectează productivitatea și costurile salariale. De altfel, cheltuielile cu personalul au crescut cu 0,3 milioane lei în 2017 față de anul precedent.

Principalul acționar al COMELF este grupul UZINSIDER SA, cu 80,9% din capital. Director general al companiei este, din 2017, ing. Gheorghe Cenușă.

 

Categorii Business in top

Despre autor