Reabilitarea lacului Colibița și a râului Bistrița, prinsă la finanțare: 22,7 milioane euro

Reabilitarea lacului Colibița și a râului Bistrița, prinsă la finanțare: 22,7 milioane euro

Lucrările de siguranță prevăzute la acumularea Colibița și amenajarea râului Bistrița în aval de baraj vor costa 22,7 milioane euro, fără TVA, și vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, se arată în bilanțul întocmit de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, după șase luni de activitate.

O sumă totală de aproape 236.000.000 de euro a fost alocată pentru programul ”Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor”. Din cele 49 de proiecte de investiții propuse, după prima evaluare au rămas 13, printre care și cel legat de Colibița. În prezent, proiectul se află în procedura de achiziție a consultanței în vederea întocmirii studiului de fezabilitate și a documentației, pentru aprobarea cererii de finanțare. Cel mai probabil o licitație pentru desemnarea executanților proiectului se va întâmpla în 2019, urmând ca demararea efectivă a lucrărilor să fie în primăvara lui 2020.

Categorii Local

Despre autor