Reabilitarea termică a secțiilor Spitalului Județean aflate pe Alba Iulia costă 7,5 mil.lei

Reabilitarea termică a secțiilor Spitalului Județean aflate pe Alba Iulia costă 7,5 mil.lei

Constractul pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare termică a secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița aflate pe strada Alba Iulia a fost semnat astăzi. Câștigători sunt Inst-Nistor (lider de asociere) și cu Ken Business.

Consolidarea, repararea și restaurarea elementelor de structură ale clădirilor, reabilitarea termică integrală a fațadelor, planșeelor și a interioarelor, refacerea integrală a instalațiilor electrice, sanitare și termice și înlocuirea tâmplăriei interioare sunt lucrările care vor fi făcute în cadrul acestui proiect.

Valoarea investiției se ridică la 7,5 mil.lei (1,6 mil.euro), iar din acești bani 98% este finanțare europeană prin Programul Operațional Regional, iar restul de 2% este constribuția Consiliului Județean.

Durata de execuție a lucrărilor este de 20 de luni însă conducerea CJ BN speră că timpul va fi mai scurt.

Pe Alba Iulia funcționează patru secții externe ale Spitalului Județean: Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Oncologie și Recuperare medicini fizică și balneologie. Tot pe Alba Iulia funcționează și Laboratorul de radiologie.

 

Categorii Local

Despre autor