Retailerul german de îmbrăcăminte KiK deschide al treilea magazin din Transilvania la Bistrița

Retailerul german de îmbrăcăminte KiK deschide al treilea magazin din Transilvania la Bistrița

 Bistrița, 28 noiembrie 2018 – KiK, unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania, anunță deschiderea celui de-al treilea magazin din Transilvania la Bistrița.

Retailerul german anunță multe surprize și promoții speciale încă de la inaugurare. Cu ocazia deschiderii oficiale de la Bistrița, KiK își așteaptă clienții cu prețuri reduse cu 10% la toate produsele din magazin, în 28 și 29 noiembrie. Situat în Galeriile Comerciale B1 Retail Park, primul magazin KiK de la Poarta Transilvaniei se întinde pe o suprafață de peste 650 mp și a fost dezvoltat cu o investiție de peste 150.000 de euro.

„Ne bucurăm să venim la Bistrița cu ocazia deschiderii primului magazinului KiK la Poarta Transilvaniei și avem convingerea că brandul nostru va fi foarte bine primit de către bistrițeni.  Ne dorim să avem o creștere la fel de dinamică pe piața din România și, mai ales, să fim primiți cu aceeași căldură în fiecare oraș în care venim. Strategia companiei este îndreptată către clienții nostri, astfel KiK pune accent pe calitatea produselor sale la un preț accesibil,” a declarat Raluca Hartmann, Director General KiK România.

Pâna la finalul anului, retailerul german va mai deschide al doilea magazin la Oradea, un magazin la Vaslui, unul la Râmnicu Vâlcea și unul la Craiova.

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de modă din Germania, ce deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Odată cu intrarea pe piața din România în luna septembrie, KiK țintește extinderea pe pl național prin deschiderea a 45 de unități până la finalul anului 2019. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, haine de calitate germană pentru toate vârstele și mărimile, fiind completată de alte articole non-food, precum cadouri, accesorii, decorațiuni, jucării și articole de papetărie. Obiectivul discounterului german este ca produsele KiK să ajungă în fiecare dulap de haine din Europa.

Despre KiK

KiK este unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Germania, ce deține o rețea vastă de magazine la nivel european. Oferta de produse a brandului este reprezentată în proporție de 70% de segmentul de textile, fiind completată de alte articole precum accesorii de interior, cadouri, jucării și produse de papetărie. KiK este furnizor de textile de bază, întrucât sortimentul preponderent constă în articole de bază, ușor de combinat în orice ținută, care constituie dotarea de bază a oricărui dulap cu haine.

În prezent, KiK operează peste 3.500 de magazine în Europa, dintre care 2.600 sunt în Germania. Brandul este prezent și în Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda, Slovenia, Slovacia, Italia și, din 2018, în România. Peste 25.000 de angajați contribuie la succesul KiK, care țintește extinderea rețelei la 5.000 de magazine la nivel european. Cu o creștere anuală de aproximativ 200 de magazine, KiK se numără printre companiile cu cea mai mare expansiune din Europa.

Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.KiK.eu/ și https://www.KiK.eu/ro/companie/

 

 

Categorii Business in top

Despre autor