Se pregătește LEONI de decolare spre Ucraina? Semne sunt și mulți ar zâmbi fericiți!

Se pregătește LEONI de decolare spre Ucraina? Semne sunt și mulți ar zâmbi fericiți!

Mai mulți ingineri din cadrul Leoni Bistrița își caută locuri de muncă, fiind puși în gardă, discret, de șefii lor că în curând activitatea companiei la Bistrița se va reduce simțitor, susțin surse din interiorul firmei care doresc să rămână anonime. Leoni a deschis acum câteva zile a doua fabrică în Ucraina, unde vor fi angajați 5.000 oameni în următorii 3 ani.

În 29 septembrie 2017, grupul german Leoni a deschis a doua unitate de producție din Ucraina, unde vor fi angajați cca. 5000 de oameni până în 2018. Prima fabrică Leoni din Ucraina, inaugurată în 2002, are 7000 de angajați și e cea mai întinsă unitate de producție a nemților: 44.000 mp. Germanii iau încă în calcul și deschiderea unor facilități de producție în Republica Moldova, acolo unde au înființat o companie în urmă cu 5 ani. “Sunt fericit să inaugurez această fabrică în Kolomyia (n.r. Ucraina), care reprezintă un semn pozitiv atât pentru compania noastră cât și pentru economia ucraineană”,  a spus Martin Stüttem, membru în Consiliul Director al Leoni AG. Președintele Ucrainei, Petro Poroshenko, și-a exprimat și el satisfacția pentru investiția grupului german. Fabrica a fost construită într-un timp record, de mai puțin de 10 luni. Zona destinată producției e acum de 6500 mp, dar va fi extinsă la 25.000 mp până în 2018, investițiile totale în infrastructura de lucru urcând la 20 milioane euro. În primă fază vor fi 800 de angajați, dar Leoni își va pune în mișcare sistemul de recrutare pentru a ajunge la 5000 în trei ani. “Managementul companiei înțelege că Leoni trebuie să joace un rol important și în plan social și prin urmare susține activitatea mai multor școli, grădinițe și cluburi de sport din regiune. Leoni a inaugurat două locuri de joacă pentru copii. În plus, compania are o puternică legătură cu universitatea Lviv Polytechnic și organizația studențească internațională BEST. De asemenea, Leoni e partenerul principal al filialei celei mai mari organizații studențești din lume, AIESEC” a comunicat conducerea Leoni AG.

Primele semne clare

Primele semne că Leoni ar dori să-și slăbească poziția în România au venit în 2016, imediat după dispariția a 40 de milioane de euro din conturile companiei de la Bistrița. “Au apărut semnale. Este logic că Bistrița și România poartă de atunci o bulină neagră în ochii nemților. În al doilea rând, protestul spontan al muncitorilor de la Bistrița din primăvara lui 2017 a fost iarăși o gălușcă greu de înghițit. În al treilea rând, imposibilitatea de a mai găsi muncitori necalificați în piața românească e o problemă majoră. Leoni AG a absorbit tot ce se putea, a stors unele județe ca pe-o lămâie, luând toți muncitorii disponibili, însă nu e suficient. Sunt deja luni de zile de când se chinuie să mai angajeze cca. 1000 de persoane, dar nu le găsește. Dimpotrivă, câteva zeci de muncitori părăsesc lunar compania, informație confirmată la un moment dat chiar de conducerea AJOFM Bistrița-Năsăud. E o durere de cap pentru germani, pierd bani pentru că nu pot onora comenzile. În al patrulea rând, majorările de salarii impuse de Guvern în acest an au dat peste cap cifrele concernului. Rata lor de profit a scăzut foarte mult din această cauză și perspectiva arată la fel prost, cu noi majorări de salarii anunțate de Guvernul României în anii care vin. Acestea toate sunt argumente de business solide și nu va trebui să ne mirăm foarte tare când Leoni AG va anunța restrângerea activității în România. Și-a pregătit de mult terenul în Ucraina sau chiar Republica Moldova, acum se întâmplă inaugurarea fabricilor, urmează angajările și, încet, mutarea unor părți din producție”, a explicat pentru BistrițaBusiness.ro un important consultant de business, sub protecția anonimatului.

Mutarea spre Est, o chestiune justificată economic

Reamintim că posibilitatea ca Leoni să-și facă ieșirea din România a fost anunțată în 2016 chiar de un ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercială Economică din Berlin (subordonat Ambasadei României la Berlin). Dan Onoriu spunea atunci într-o informare trimisă ministrului Economiei: “Afluxul mare de comenzi din cursul anului trecut, în condiţiile unui număr insuficient de angajaţi, îndeosebi la locaţiile de producţie din România, s-au dovedit obstacole dificile, prin faptul că au trebuit făcute angajări masive, ajungându-se la 16.000 de angajaţi, chiar în anul în care salariul minim a fost majorat (neaşteptat de mult) la 1,40 euro/oră. Această situaţie are drept efect că, în loc să ofere o marjă de profit estimat de 7%, proiectele din România, cu o cifră de afaceri de circa 300 milioane euro în următorii 6-7 ani să asigure profituri de numai 2%, înainte de taxare şi asta numai în condiţiile unei restructurări care va înghiţi circa 25 de milioane de euro”, spune Dan Onoriu în informarea trimisă Ministrului Economiei.

În plus, acum trei săptămâni, la Cluj-Napoca, ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, anunța clar un nou trend al investițiilor germane în această zonă: “Să știți că în ochii investitorilor germani, atunci când aleg locația pentru o investiție, nu mai contează atât de mult dacă există o autostradă sau nu, dacă există un aeroport la 1 km distanță sau nu. Am depășit această etapă. Principalul criteriu a devenit forța de muncă și de aceea vom vedea tot mai multe investiții în partea de est a României, sau dincolo de granițele estice ale României.“

Ajutoarele de stat care încurcă puțin

Leoni AG a primit, în România, trei ajutoare de stat în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro și chiar aceste ajutoare sunt acum piedica pentru a grăbi mutarea producției pe alte piețe. Ultima dată, în 2015, Leoni a primit 43 de milioane lei ajutor de la Guvern pentru fabrica nouă din Bistrița, adică aprox. jumătate din valoarea investiției. La schimb, germanii s-au obligat să păstreze timp de 5 ani numărul locurilor de muncă. Adică până în 2020. Coincidență sau nu, 2020 e chiar anul în care noua fabrică din Ucraina își propune să ajungă la capacitatea maximă a numărului de muncitori.

Totul indică un final dorit de ambele părți: relocarea Leoni

Leoni are fabrici în Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. În România, compania germană are afaceri de 2,9 miliarde lei și cca. 15.000 de angajați. Dintre aceștia, mai mult de jumătate lucrează la Bistrița. “Leoni e cel mai mare angajator al județului Bistrița-Năsăud. A fost o mare bucurie când a venit la noi, dar acum a devenit o pacoste. Cu salariile pe care le oferă celor peste 8.000 de oameni, județul nostru e mereu în statistici sub media pe țară. Apoi, când se întâmplă schimburile la Leoni, orașul se blochează din cauza traficului auto. În al treilea rând, câștigurile administrației locale din impozite de pe urma prezenței Leoni în oraș nu sunt semnificative. Mai mult, înțeleg că au cifră de afaceri uriașă, însă profitul declarat e foarte foarte mic. Deci, nici statul nu poate impozita mare lucru acolo. Firmele de genul acesta fac anual o <<optimizare fiscală>>, operată de obicei de una dintre firmele mari de audit din grupul BigFour (E&Y, PWC, Deloitte, KPMG), astfel încât profitul oficial să iasă cât de mic, pentru a evita impozitarea. Neoficial, profitul pleacă cine știe unde prin niște contracte de consultanță uriașe, dar perfect legale. Dacă acesta o fi și cazul Leoni? În fine, cel mai mare necaz este cu forța de muncă din județ. În acest moment, foarte multe afaceri locale din industrie bat pasul pe loc pentru că nu găsesc muncitori necalificați sau semicalificați. Sunt foarte multe exemple, antreprenori care devin din ce în ce mai stresați și mai vocali. Angajații lor îi tratează cu aroganță pentru că știu că nu pot fi dați afară, aici s-a ajuns. Și atunci, personal, mă întreb: e mai bine pentru economia locală să avem un superangajator cu 8500 de oameni (care din 2020 poate închide totul peste noapte), sau să avem 100 de angajatori cu 85 de oameni? A doua variantă e, evident, mai bună pentru dezvoltarea județului. Le mulțumim, așadar, germanilor pentru perioada asta, au fost buni, dar dacă vor să plece în curând, noi nu o să tragem de ei să rămână. Chiar ne-ar face un bine major!” a explicat, consultantul solicitat de BistrițaBusiness.ro. Acesta a dorit să rămână anonim, pentru „a nu inflama și mai tare o situație care până la urmă nu poate avea decât un final, dorit, de fapt, de ambele părți: relocarea, cel puțin parțială a Leoni.” Pe de-o parte, Leoni are argumente economice pentru o astfel de mutare, pe de altă parte economia județului va respira mai bine, cu câteva mii de oameni disponibili pe piața muncii.

LEONI încă tace

Din cealaltă tabără, Centrul de Presă al Leoni AG, condus de Sven Schmidt, nu a răspuns încă întrebărilor BistrițaBusiness.ro, trimise acum 6 zile. Vom reveni.

 

Categorii Business in top

Despre autor