SOMPLAST SA Năsăud vrea 2 milioane euro de la Guvernul Norvegiei

SOMPLAST SA Năsăud vrea 2 milioane euro de la Guvernul Norvegiei

Compania Somplast SA Năsăud, deținută de SIF Banat Crișana (71%) și Statul Român (29%), vrea să deruleze un proiect de cca. 4 milioane de euro, menit să schimbe radical tehnologiile învechite ale fabricii cu altele curate și cu grijă față de mediul înconjurător.

 În Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) din 24 aprilie, acționarii vor aproba depunerea proiectului “Greening the Somplast’s production unit for a better and cleaner tomorrow” la Innovation Norway, instituție a statului norvegian care se ocupă cu evaluarea proiectelor private care ar putea fi finanțate cu fonduri nerambursabile. De asemenea, acționarii vor decide aprobarea unui credit de investiții suplimentar în valoarea maximă de 2 milioane euro pentru co-finanțarea proiectului în caz că acesta va primi undă verde de la Innovation Norway.

În altă ordine de idei, în aceeași ședință AGA, actualul Consiliu de Administrație (CA) va fi revocat, urmând să fie aleasă altă componență pentru organismul de conducere.

Somplast SA este unul dintre marii producători locali de articole de mase plastice. În ultimii ani, compania a rulat 7-8 milioane euro anual, cu cca. 140-150 angajați.

 

 

 

Categorii Business in top

Despre autor