Târgul de Paște de la GENE 1, ediția a XI-a, un nou succes

Târgul de Paște de la GENE 1, ediția a XI-a, un nou succes

Ieri a avut loc a XI-a ediție a Târgului de Paște organizat la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița. Ouă frumos colorate, felicitări, mici figurine din gips, iepurași, lumânărele împodobite, cozonaci, prăjituri, sarmăluțe – toate au fost expuse de elevi spre vânzare, banii urmând să fie folosiți în diverse acțiuni din proiectul Școala Altfel.

Evenimentul a avut loc în marele hol ce duce spre Sala Profesorală, care, în pauze, a fost plin ochi de copii, dascăli și părinți care au fost curioși ce aduce nou ediția din 2018 a târgului. Catedra de limba germană a fost cea care a inițiat acest târg în 2007 (purta, evident, numele Ostermarkt), iar obiceiul a fost dus mai departe în toți anii următori de profesorii de la Catedra de limbi moderne, care au conlucrat cu elevii și părinții acestora.

La ediția din acest an au participat, în parteneriat cu Gen.1, și CSEI Lacrima din Bistrița și Colegiul Național “P. Rareș” din Beclean, reprezentat de profesoara de limbă germană Cristina Roman. Clasele participante la târg au fost: a I-a B, a IV-a E, a V-a B, a V-C, a VI-a A, C, și E, a VII-a A, B și D, a VIII-a C și a VIII-a D. Copiii au venit însoțiti de diriginți, profesorii de limbi moderne și părinți sau chiar bunici. Din partea Catedrei de Limbi moderne și-au adus contribuția la organizarea acestui eveniment profesoarele: Cîmpeanu Veronica, Ramona Ilieșiu, Mihaela Rusu, Cristina Roman, Livia Chiriac, Anamaria Tofan, Crina Slevoacă și Zsejki Cecilia.

Categorii Local

Despre autor