107 firme bistrițene din HoReCa primesc 20 milioane lei ajutor de stat

107 firme bistrițene din HoReCa primesc 20 milioane lei ajutor de stat

107 firme care activează în domeniul HoReCa din județul Bistrița-Năsăud, primesc ajutor de la stat în valoare de cca. 20 milioane lei. 

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat lista dosarelor aprobate pentru schema de ajutor de stat destinată domeniului HoReCa. Din județul nostru, 107 firme au fost eligibile să primească ajutor în valoare totală de 20 milioane lei, printre care Hebe, Pasaj Bistrița, Lordinu, Gelateria Aniela, Old House, s.a.m.d. 

Topul primelor 3 firme care au primit cei mai mulți bani este: 

  1. Ruefa Escape Travel SRL – 2.946.129 lei 
  2. Aurora – SZ SRL – 1.773.529 lei
  3. Flumen Viaggi International – 904.663 lei 

În 26 noiembrie 2021 au fost trimise Ministerului un număr de 8369 de contracte de finanțare aferente schemei de ajutor pentru domeniul HoReCa, din toate județele, valoarea totală fiind de peste 2 miliarde de lei. 

Firmele cărora li s-a aprobat finanțarea sunt rugate să intre în aplicația pe care o găsesc pe site-ul http://economie.gov.ro/ la secțiunea Contractare, să introducă IBAN-ul și să descarce contractul de finanțare pentru a-l semna și reîncărca în termen de 10 zile. 

Lista firmelor cărora li s-a aprobat finanțarea poate fi consultată pe site-ul http://www.economie.gov.ro/lista-dosarelor-aprobate-pentru-schema-de-ajutor-de-stat-destinata-domeniului-horeca 

Categories: Bursa, Business in top, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*