18 ferme mixte – câteva și din Bistrița-Năsăud – devin „ferme-model”

18 ferme mixte – câteva și din Bistrița-Năsăud – devin „ferme-model”

Un număr de 18 ferme mixte din 10 judeţe (printre care și Bistrița-Năsăud) vor deveni “ferme – model” la nivel naţional, prin schema de granturi “Sprijin pentru investiţii de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”, în valoare de peste trei milioane de euro, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„Fermierii sunt partenerii noştri direcţi în lupta pentru protejarea solului şi a apelor. Prin aceste investiţii pilot, transformăm fermele româneşti în exemple de bune practici, capabile să arate că productivitatea şi protecţia mediului merg mână în mână. Extinderea reţelei de ferme model înseamnă că tot mai multe comunităţi rurale vor beneficia de soluţii moderne, sustenabile şi adaptate nevoilor lor”, a declarat ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, în comunicat.

În urma procesului de evaluare, fermele selectate provin din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vrancea, iar valoarea totală a finanţării depăşeşte trei milioane de euro. Pentru a reduce poluarea cu nitraţi şi amoniac, fermele vor investi în: echipamente pentru îndepărtarea gunoiului de grajd (pluguri racloare, roboţi de curăţare); cisterne de împrăştiat dejecţii lichide cu tuburi glisante şi remorci pentru gunoi de grajd, care reduc volatilizarea amoniacului; sisteme inteligente de precizie, bazate pe camere video, care administrează azot lichid strict acolo unde este nevoie; pulverizatoare pentru îngrăşăminte foliare, ce maximizează absorbţia substanţelor nutritive.

Cele 18 ferme completează reţeaua existentă, formată deja din alte 15 ferme din judeţele Arad, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi şi Satu-Mare, care au semnat contractele de finanţare în luna septembrie 2025.

About Author