Autorizată de ARACIP, Academia Ștrumfilor așteaptă copiii într-o lume de poveste
Dotată după cele mai bune standarde, cu personal calificat și bine pregătit, bucătărie proprie și mâncare sănătoasă, grădinița Academia Ștrumfilor a primit în acest an autorizație de la ARACIP.
Roxana Tămaș, managerul grădiniței, este foarte mândră de faptul că în acest an a reușit să obțină acreditarea și este convinsă că puștii care vor trece pragul grădiniței pe care o conduce vor fi foarte bine îngrijiți și fericiți. De ce? Pentru că a făcut mari efoturi să le ofere cele mai bune condiții, să pregătească activități frumoase și să le ofere mâncare sănătoasă.
“Grădinița este dotată cu bucătărie proprie, iar meniul este conceput de un nutriționist care ține cont de nevoile celor mici” explică Roxana Tămaș.
Academia Ștrumfilor are capacitate de 100 de locuri, iar micuții sunt împărțiți pe grupe: creșă, grupa mică, mijlocie și mare.
Micuții iau parte la activități special pregătite pentru a-i ajuta să se dezvolte, să socializeze dar și să se distreze.
„Academia Ștrumfilor, un loc special unde copiii se simt parte dintr-o poveste, unde învață cu zâmbetul pe buze, unde talentele lor sunt ascuțite, unde se joacă și se relaxează cu zâmbetul pe buze” mai spune Roxana Tămaș.
Grădinița este deschisă de luni până vineri de la 07.30 – 18.00, iar taxa lunară este de 1.000 de lei. Există și varianta de program scurt, de la 07.30-12.00, taxa lunară fiind de 800 lei.
Părinții pot sta relaxați la muncă fiind siguri că micuții lor sunt iubiți și îngrijiți și îi pot vedea direct de pe telefon, grădinița având camere de supraveghere care monitorizează întreaga activitate.