Acțiunile TeraPlast, incluse în indicele CECE MID CAP al Bursei de la Viena
Acțiunea TeraPlast a fost inclusă de către Bursa de Valori de la Viena în indicele CECE MID
CAP, parte din familia de indici regionali CECExt (CECE Extended Index), începând cu luna
septembrie 2021. În acest fel, vizibilitatea acțiunii TeraPlast crește la nivel regional.
Acesta este un indice ponderat în funcție de capitalizare și este alcătuit din cele mai lichide
acțiuni ale companiilor relevante tranzacționate pe piețele din regiunea Europei de Est, de
Sud și Centrală, care îndeplinesc criteriile indicilor mid-cap ai Bursei de Valori din Viena.
„Creșterea vizibilității TeraPlast în peisajul internațional sporește încrederea investitorilor în
lichiditatea, dimensiunea și perspectivele companiei. Reprezentăm piața de capital
românească atât în indicii FTSE Russell, cât și în indici regionali, cum este cel de față. Această
poziție ne onorează și ne arată că investitorii rezonează cu strategia de dezvoltare a
companiei, precum și cu performanțele și lichiditatea înregistrate de-a lungul timpului de
către compania noastră.” a declarat dl Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
În prezent, capitalizarea indexului CECE MID CAP este de 14,3 miliarde de euro, acesta fiind compus din 25 de emitenți din regiune. Structura indicelui este revizuită anual de către un comitet de indici dedicat. Acțiunile TeraPlast sunt incluse tot din luna septembrie 2021 și în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell, în urma promovării din indicii Micro Cap și Total Cap din care făceau parte din luna septembrie 2020.
Despre Grupul TeraPlast
Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și
Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub
simbolul TRP.