Becleanul, luat drept model la proiecte smart-city, categoria orașe mici

Becleanul, luat drept model la proiecte smart-city, categoria orașe mici

Peste 860 de proiecte şi iniţiative de tip smart city se află în lucru la nivelul întregii ţări, în contextul în care pandemia a adus digitalizarea în prim-plan, iar administraţiile locale au început să câştige fonduri şi să investească mai mult în astfel de proiecte – susține Eduard Dumitraşcu, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Smart City. Becleanul e dat exemplu la orașe mici.

Alba-Iulia, Cluj-Napoca, București – sunt liderii la număr de proiecte smart-city implementate sau aflate în derulare. Becleanul e dat drept cel mai bun model la categoria orașe mici. A atras fonduri europene de zeci de milioane de euro în ultimii ani pentru a dezvolta atât componenta de smart city, cât şi învăţământul local şi spitalul. Becleanul a reuşit să-şi crească populaţia cu cca. 25% în perioada 2011-2021, de la circa 10.000 de locuitori la peste 12.640, prin îmbunătăţirea condiţiilor de trai, a sistemului sanitar şi a celui de învăţământ. Dezvoltarea are loc în condiţiile în care oraşele mici la nivel naţional au cunoscut în ultimii ani o puternică depopulare. În cadrul proiectului de smart city primăria a realizat tot prin intermediul acestor proiecte transportul public urban cu autobuze electrice, 15 kilometri de piste de biciclete, semaforizare inteligentă, bănci cu încărcare rapidă a telefoanelor mobile. – spune Dumitrașcu.

Pentru conceptul de smart village, acesta a oferit ca exemplu comunităţi precum Ciugud din judeţul Alba, Sadu din Sibiu şi Luncaviţa din Tulcea.

Categories: Bursa, Life & Style, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*