Becleanul urcă pe bicicletă! Primăria investește 1,5 mil. lei în bike-sharing
Primăria Beclean a scos astăzi la licitație achiziția și instalarea unui „sistem de închiriere biciclete”, estimată la 1,57 mil. lei, ca parte din Planul de Mobilitate Urbană al orașului. Licitația va avea loc în data de 10 august a.c.
Concret, sistemul propus spre achiziție în Lotul 1 este compus din stații de biciclete (3 stații pentru închiriere), flotă de biciclete (45 bucăți, din care 15 electrice), aplicație informatică pentru managementul și mobilității velo. În Lotul 2, parte din aceeași licitație, sistemul dorit este compus din Terminal inteligent independent energetic (3 bucăți), stații inteligente de andocare a bicicletelor (50 bucăți), platforme metalice de legătură (13 bucăți), biciclete mecanice (50 bucăți) și aplicație informatică pentru operare și administrare.
Investiția face parte din proiectul mai amplu “Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean“, finanțat în mare parte din fonduri europene.