Bistrița a ajuns pe primul loc în Regiunea N-V la atragerea de fonduri europene

Bistrița a ajuns pe primul loc în Regiunea N-V la atragerea de fonduri europene

Primarul Ovidiu Crețu anunță că municipiul Bistrița a reușit să depășească marile orașe din Regiunea Nord-Vest la capitolul atragerea de fonduri europene. Bistrița se află pe prima poziție, cu o medie de 4.423 lei pe cap de locuitor.

“Astăzi a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Scuar Ghinda”, în valoare totală de 1.094.575,86 lei, din care valoarea fără contribuție proprie este de 674.980,25 lei. După semnarea acestui contract, Municipiul Bistrița totalizează o valoare de peste 332 milioane lei contractată în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, fapt ce reprezintă o clasare pe primul loc în topul finanțărilor europene în regiunea Nord-Vest, în ceea ce privește valoarea sumelor atrase raportată la numărul de locuitori. În urma semnării acestui contract de finanțare, valoarea sumei contractată de Municipiul Bistrița la data de 23.12.2019, fără contribuție proprie, pe cap de locuitor, este de peste 4.423 lei, ceea ce înseamnă că am depășit toate celelalte orașe din Transilvania de Nord“, anunță primarul Ovidiu Crețu.

Potrivit primarului, în acest moment, clasamentul finanțărilor europene în regiunea Nord-Vest, raportat la valoarea sumelor atrase și numărul de locuitori, se prezintă astfel:
1. Bistrița – 4.423 lei;
2. Oradea – 4.418 lei;
3. Zalău – 3.747 lei;
4. Cluj-Napoca – 3.319 lei;
5. Baia Mare – 1.701 lei;
6. Satu Mare – 1.321 lei.
Categories: Local

About Author