BN are cel mai mic procent de fermieri eligibili la plata în avans a subvențiilor APIA

BN are cel mai mic procent de fermieri eligibili la plata în avans a subvențiilor APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat în conturile fermierilor din județul Bistrița-Năsăud 20 de milioane de euro, reprezentând avansul la subvențiile pentru acest an. Din totalul de 29.160 de fermieri, primesc acești bani doar 21.683, adică un procent de 74,36 %, cel mai mic din țară. 

Conform comunicatului dat de APIA, nici un alt județ nu are sub 80% dintre fermieri eligibili să primească banii. 

Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr.1053/02.10.2021 privind cuantumul per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive, a plății pentru practici agricole benefice pentru mediu și climă, al plății pentru sprijinirea tinerilor fermieri și al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic: 

⦁ Schema de plată unică pe suprafață – 95,4751 euro/ha;

⦁ Plata redistributivă: primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha

⦁ Plata pentru înverzire – 57,8931;

⦁ Plata pentru tinerii fermieri – 40,4514;

⦁ Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 17,2430 euro/cap animal.

APIA achită în avans fermierilor un procent de 70% din acest cuantum.

Categories: Bursa, Local

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*