Compania bistrițeana CABTEC PROD, producător de cabluri electrice, a înregistrat o creștere de circa 90% a veniturilor în 2021, comparativ cu anul anterior, de la 15,2 mil. lei la 28,5 mil. lei.
Profitul net al firmei, în valoare de 1,1 mil. lei, a fost cel mai mare din istoria de 25 de ani a societății. Compania produce în prezent conductoare izolate pentru instalații fixe, cabluri de energie, cabluri de semnalizare și control, cabluri pentru branșamente și rețele aeriene, precum și cabluri speciale pentru domeniul telecomunicațiilor.
Cabtec este deținută de familia Gliga, cea care controlează și afacerea Plastinvest Prod, producător de ambalaje din polietilenă, cu o cifră de afaceri de peste 40 mil. lei în 2020.
Câteva firme din Bistrița-Năsăud domină clasamentul național al producătorilor de cabluri, fire electrice și electrocasnice.