Bistrițenii de la DIMEX vor reabilita 27 km de drum în Maramureș, pentru 68,8 milioane lei+TVA

Bistrițenii de la DIMEX vor reabilita 27 km de drum în Maramureș, pentru 68,8 milioane lei+TVA

Cel mai mare constructor bistrițean după valoarea lucrărilor efectuate, DIMEX 2000 Company, va reabilita un tronson important de drum din Țara Lăpușului, județul Maramureș. Contractul, în valoare de 68,3 milioane lei, fără TVA, a fost semnat marți, 29 ianuarie 2019.
La semnarea contractului au fost prezenți reprezentanții DIMEX, șeful administrației județene, Gabriel Zetea, vicepreședintele George Moldovan, consilieri județeni și primari din Țara Lăpușului. “Încercăm să facem în Maramureș o axă de transport de la nord la sud și de la est la vest
Acesta este al treilea contract de reabilitare drumuri pe care-l semnăm în ultima perioadă și reprezintă o investiție importantă pentru Țara Lăpușului, în condițiile în care investițiile de acest fel au întârziat foarte mulți ani în județul nostru” – a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.  Din partea DIMEX, Ioan Scurtu a dat asigurări asupra calității lucrărilor și a încadrării în termenele contractuale. George Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, a precizat că atunci când a fost anunțat câștigătorul lucrării a cerut câteva recomandări despre constructor, iar informațiile primite au fost dintre cele mai bune.

Lungimea totală a drumului ce urmează să fie reabilitat este de 27,426 km, cu două benzi de circulație. Vor fi efectuate lucrări de terasamente, amenajări ale stațiilor de autobuz, refaceri și consolidări acostamente, amenajări ale drumurilor laterale, amenajări și refaceri ale trotuarelor, reabilitarea a șase poduri cu lungimi de la 6 la 49 m, relocări de rețele de energie electrică, gaze naturale, apă, canalizare; vor fi realizate 85 de podețe transversale, 65 de drumuri laterale și 598 de podețe și accese la proprietăți. Sectorul de drum județean 109F, care va fi reabilitat, este situat de la limita cu județul Sălaj și trece prin localitățile Baba, Drăghia, Coroieni, Vălenii Lăpușului, Răzoare, Târgu Lăpuș (intersecția cu DN 18B), Dămăcușeni și Rogoz (intersecția cu DJ 171).

Oferta desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a revenit asocierii al cărei lider este compania Dimex 2000 Company, deținută de familia Scurtu. Durata de proiectare și execuție a lucrărilor este de 540 de zile de la emiterea Ordinului Administrativ de Începere. Potrivit contractului, 180 de zile reprezintă etapa I – de proiectare, verificare și obținere a autorizației de construire – iar 360 de zile reprezintă etapa de execuție efectivă a lucrărilor.

About Author