Brandul AMBIENT urmează a fi evaluat și scos la vânzare. Ce se întâmplă cu magazinele?

Brandul AMBIENT urmează a fi evaluat și scos la vânzare. Ce se întâmplă cu magazinele?

Brandul Ambient, care a dat numele reţelei de magazine cu materiale de construcţii şi decoraţiuni, urmează să fie scos la vânzare, în contextul în care compania care îl operează, Ambient SA, a intrat în faliment în 2021.

„Pentru orice societate – aflată în insolvenţă sau nu – brandul dezvoltat repre­zintă un posibil activ, însă valoarea acestuia doar piaţa o poate stabili cu exactitate. Până atunci, se poate estima printr-o evaluare şi ne aflăm în curs de a evalua brandul «Ambient – Casa casei tale». Ulterior evaluării, vom trece la organizarea de licitaţii, în vederea valorificării acestuia, având ca preţ de referinţă valoarea stabilită prin raportul de evaluare“, spune Florin Sora, responsabil de reorganizarea companiei, ca reprezentant al administratorului judiciar Sibinsolv.

Toate magazinele sub brandul Ambient au fost francizate în ultimii ani. În total, există opt magazine Ambient, dintre care patru sunt deţi­nute de Lehel András (cele din Bis­triţa, Mediaş, Sighişoara şi Sibiu), iar patru (Râmnicu, Vâlcea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj) – de firma Profelis C&V din Sibiu, deţinută de Maria Anghel (75% din acţiuni) şi Vasile Bucurenciu (25%).

Francizarea magazinelor Ambient a început după ce firma deţinută de omul de afaceri Ioan Ciolan a intrat în insolvenţă la propria cerere. Francizele îşi continuă deocamdată activitatea, dar după vânzarea brandului, ele ar putea fi nevoite să își schimbe denumirea.

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*