Ca să nu piardă clienți, Austroforest International a scăzut prețul la lemn
Calamitățile din acest an au doborât foarte mult lemn în vestul Europei, aproximativ 10 milioane de metri cubi. Acest lucru a dus automat la o scădere a prețurilor, iar Austroforest International, firmă înființată de Traian Larionesi în anul 2003, a trebuit să lase din prețuri pentru a-și păstra clienții.
ISTORIC
Înființată în 2003 de antreprenorul Traian Larionesi, Austroforest Internațional, cu sediul social în Anieș, este specializată în exploatarea forestieră. Compania livrează buștean, lemn de foc dar și lemn pentru mobilier unui portofoliu larg de clienți, cei mai mari dintre aceștia fiind Holzindustrie Schweighofer, Kronospan Sebeș și Kastamonu România.
„Activăm într-o industrie foarte complexă, cu multe variabile, mai ales în România, unde se schimbă atât de des legislația. Există și foarte multă exacerbare din partea unor organizații care spun că au grijă de mediu, dar de fapt nu au idee despre viața unui lemn, a unei păduri. Și pentru că noi, firmele de exploatare, suntem în prima linie, devenim primele atacate. Puțini activiști de mediu cunosc că există un plan de tăiere aprobat la nivel național, o cotă anuală. Și mai puțini cunosc faptul că nici măcar acea cotă obligatorie nu reușim să o atingem în România, suntem mult sub ea. Vă dau niște cifre. Pentru anul 2019, spune Regia Națională a Pădurilor (RNP), luând în considerare prevederile amenajamentelor silvice, amplasarea lucrărilor silvice (tăieri de regenerare, îngrijire a arboretelor etc.) si necesitatea recoltării produselor accidentale rezultate în urma doborâturilor de vânt din perioada 2017 – 2018, programul de recoltare a masei lemnoase, din fondul forestier proprietate publică a statului, este de 9,5 mil. mc. Doar de la stat, nu vorbim de ocoalele private. Iar Austroforest, o firmă mărișoară, totuși, are licență pentru 60-70.000 mc. și se străduie să o îndeplinească. Iar acea cotă de 9,5 mil. mc este stabilită științific, de specialiști silvicultori, care urmăresc regenerarea pădurilor, plantarea controlată, anumite soiuri de lemn etc. Exploatările forestiere, în limita aceea pomenită, sunt, paradoxal pentru unii, spre binele pădurilor. Iar Austroforest Internațional a respectat mereu acele cote, acel echilibru între ceea ce trebuie tăiat și ceea ce se plantează” explică Sorin Cârdan, administratorul companiei bistrițene.
REALIZĂRI ÎN 2018
Anul 2018 a fost unul cât de poate de bun pentru Austroforest, cu venituri totale care au depășit 44 mil. lei, un plus de 16,3 mil. față de anul precedent. Practic, în numai doi ani, compania a reușit să-și dubleze veniturile.
“Așa este, din punct de vedere financiar 2018 a fost un an bun însă au existat șiexistă diverse probleme din cauza deselor modificări legislative. Un plan de afaceri, când îl faci, îl faci pe o perioadă mai lungă de timp. Îl faci pentru 2-3 ani, măcar. Acum, din păcate, nu poți socoti nimic pentru 3 luni, pentru că nu ști ce se întâmplă. Noi am pățit în noiembrie anul trecut. Am achiziționat 30.000– 40.000 mc de lemn, scump. Regia Națională a Pădurilor (RNP) are pretenția să plătești toți banii în avans, așa că i-am plătit. Din februarie 2019, RNP a început, curios, să scadă prețurile. Și din iunie, după ce au fost doborâturile în Europa, prețurile au scăzut și mai mult” spune Sorin Câldan.
PROGNOZĂ PENTRU 2019
Industria forestieră traversează un an complicat, care va afecta veniturile companiilor de profil. În primăvară au existat doborâturi masive de lemn în Austria și Germania iar autoritățile de acolo au decis să ofere gratuit lemnul companiilor care sunt dispuse să îl scoată din pădurile afectate de intemperii. În aceste condiții, prețul lemnului în Europa a scăzut foarte mult, lucru ce afectează semnificativ companiile românești din industrie.
“Au fost și la noi astfel de calamități, foarte mult lemn fiind doborât de vânt. În Moldova, de exemplu, la Broșteni au căzut vreo 200.000 mc. Dar în vestul Europei vorbim de 10 milioane de mc. Gratuit! E firesc ca prețul lemnului în piață să fie foarte jos. Clienți mari de-ai noștri, cum ar fi Schweighofer sau Kronospan, au profitat, firește, de situație și au adus mult lemn din Austria și Germania. Am fost nevoiți și noi să ne aliniem, cât putem, cu prețurile, ca să nu ne pierdem clienții. Sigur, e o situație excepțională aceasta, în 2019. Probabil că până la anul piața va absorbi acest lemn ieftin și totul va reveni la normal. Într-un business de acest tip, trebuie să fim pregătiți mereu pentru astfel de situații critice și să avem răbdare și resurse până piața își revine” explică Sorin Cârdan.
Chiar dacă piața nu e grozavă în acest an, Austroforest Internațional și-a prognozat o creștere a veniturilor, pentru că și-a extins serios aria de exploatare și a investit peste un milion de euro în utilaje pentru activitatea de exploatare.
“Estimăm creștere, în fiecare an am avut. Am achiziționat utilaje multe pentru exploatare, printre care șapte TAF-uri, investiția fiind spre un milion de euro. Avem cumpărate trei TAF-uri și de anul trecut. Aveam nevoie de aceste utilaje, pentru că zonele în care exploatăm s-au înmulțit. Începând de anul trecut am licitat mult în județele Cluj și Bihor și avem exploatări mari acolo. Practic, undeva spre 70% din activitate ne-o desfășuram acum în Bihor. Credem că volumul de lemn exploatat va crește și el cu 30% comparativ cu 2018” mai spune administratorul Austroforest.