Cadrele medicale care luptă cu COVID-19 vor primi 2.500 lei stimulent de risc

Cadrele medicale care luptă cu COVID-19 vor primi 2.500 lei stimulent de risc

Ministrul pentru fonduri europene, Marcel Boloș, a anunțat aseară, după ședința de Guvern, că stimulentul de risc pentru personalul medical care luptă cu coronavirsului va fi de 2.500 de lei. În total, circa 75.000 de cadre medicale ar urma să beneficieze de acest stimulent.

Banii pentru acoperirea acestui stimulent de risc vor proveni din fonduri europene. 

Ministrul Boloș a anunțat că stimulentul de risc va fi acordat întregului personal care deserveşte pacienţii aflaţi în spitale, nu doar medicilor.

„Valoarea pe care am evaluat-o este de 120 de milioane de euro. Toţi aceşti bani sunt asiguraţi din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. Sigur că dacă va fi nevoie de suplimentarea acestor fonduri, vom face demersurile legale pentru ca să putem să asigurăm fondurile necesare astfel încât să putem să decontăm toate cheltuielile care se referă la stimulentul de risc medical. Este o propunere pe care România a formulat-o şi se regăseşte în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care va fi supus aprobării pe ordinea de zi a Guvernului, dar nu suntem singurul stat membru care a luat o astfel de măsură”, a spus Marcel Boloş.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut, joi, prim-ministrului Ludovic Orban acordarea din fonduri europene a unui bonus lunar de 500 de euro medicilor care se ocupă de pacienţi infectaţi cu Covid-19.

Categories: National

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*