Carmo Lact Monor face investiții de 1,5 mil.euro în echipamente

Carmo Lact Monor face investiții de 1,5 mil.euro în echipamente

Compania Carmo Lact Monor derulează în acest an un proiect de 1,5 mil.euro, finanțare europeană prin care achiziționează mai multe utilaje și echipamente. Noile investiții ar trebui să ajute la modernizarea capacității de producție a fabricii de prelucrare a laptelui.

Istoric

Zona Monorului are o tradiție de sute de ani în păstorit și prelucrarea laptelui. În anii ’80-’90, monorenii trimiteau zilnic 10-12.000 de litri de lapte către ICIL Bistrița. Atunci, în ’92, la momentul zero, veterinarul Creoșteanu și șeful de cooperație Neagoș au avut o revelație: ”Avem laptele la poartă, de ce să-l ducă oamenii la ICIL? Îl preluăm noi și-l prelucrăm aici”.

“Au fost pași mici, dar care aveau în spate ambiții uriașe și o poftă nebună de muncă. Am început cu o făbricuță de brânzeturi. Ulterior, am adăugat partea pentru prelucrarea și ambalarea laptelui de consum, a iaurturilor, a sanei și a tuturor celorlalte produse. Dezvoltarea noastră s-a accelerat foarte tare atunci când am început să accesămfonduri europene. De fapt, acesta e și regretul meu personal, că nu am avut curaj să depunem și mai repede proiecte de finanțare, pentru că am fi realizat investițiile majore mai devreme și azi, probabil, eram și mai puternici” explică Ioan Neagoș, unul dintre fondatorii afacerii.

Compania de la Monor este în prezent cel mai mare producător local de lactate și în TOP 10 la nivel național, în competiție strânsă cu brandurile internaționale. Monorul procesează cca. 100.000 litri de lapte pe zi, din care cca. 27.000 litri provin din ferma proprie.

Pe lângă Carmo Lact Prod, investitorii au dezvoltat încă două companii, Servlact (prestează diverse servicii pentru suratele din grup dar și pentru terți) și Agro Carmolact (operează divizia de agricultură și zootehnie). Împreună, cele trei companii cumulează cca. 400 de angajați.

“E limpede că nu e ușor să te iei la trântă cu companii internaționale din domeniul tău. Noi, la Monor, deținem câteva avantaje competitive: avem lapte foarte bun, foarte aproape de fabrică. Avem tradiția zonei care a făcut ca brandul Monor să fie foarte cunoscut, apreciat și căutat. Avem acum tehnologie de ultimă oră, care ne permite să facem mai mult, mai bine, cu cheltuieli mai mici. Avem Departament de cercetare care inovează continuu și propune produse noi. Suntem una dintre puținele companii de profil din România care au un laborator de analize autorizat de ANSVSA. Laboratorul prestează servicii și pentru alți producători de lactate. Și mai avem încă ambiția aceea de la început care ne împinge din spate. Până acum câțiva ani a fost ambiția de a ajunge sus, acum, că am ajuns, ne încăpățânăm să rămânem acolo și chiar să mai creștem” spune Ioan Neagoș

Care e însă planul pentru a reuși? Viziunea managerului general este de a investi continuu, de a retehnologiza, de a diversifica pasul sau chiar a depăși pe anumite zone firmele mari.

“Nu poți face performanță pe această piață concurențială fără echipamente ultramoderne și fără cercetare. De aceea, pe acestea vom pune accent în anii care urmează. Dacă mă uit în urmă, au fost 25 de ani de eforturi uriașe, de muncă zi de zi, fără libere, fără concedii. Și suntem tare mândri de ce am construit. De ce nu am încerca să ducem această construcție la nivelul următor?” adaugă fondatorul Carmo-Lact Prod.

Compania înseamnă azi o fabrică ultramodernă, înseamnă peste 90 de produse sub marcă proprie, dar și produse livrate fără marcă. Mai înseamnă 235 de angajați, fără de care Monorul nu ar putea ajunge zilnic în hypermarket-uri și în cele peste 1.500 de magazine mici din 18 județe ale României. Și, nu în cele din urmă, înseamnă un parc auto de peste 120 de autovehicule, care asigură atât aprovizionarea cu materie primă cât și întreaga distribuție a produselor lactate.

 Realizări în 2018

 În ultimul deceniu, Carmo Lact a crescut accelerat, aproape și-a dublat afacerile. 2018 a fost un an grozav,cu un plus de 10 mil. lei la cifra de afaceri. Același plus l-a avut în 2017, față de 2016. Profitul net pe fiecare dintre ultimii doi ani a sărit și el de 3 mil. lei.

“În 2018 am avut într-adevăr un salt de peste 12%, datorat în mare parte investițiilor masive, de peste 2 milioane euro, în linii noi de producție, utilaje și echipamente cum ar fi linia de ambalat lapte pentru consum (la sticlă, canistră, pet), linia de producție brânză cottage, linia de ambalat mozzarella și cașcaval, linia de ambalat unt,mașina de ambalat acidofile la pahar, mașina de ambalat acidofile la găletuță, împreună cu toate racordurile, dotările, accesoriile, modulele de care a fost nevoie pentru funcționare în cele mai bune condiții de igienă și siguranță. Cu ajutorul acestor linii tehnologice am dezvoltat produse noi, cum ar fi laptele la sticlă, laptele la canistră, brânza cottage (foarte apreciată de consumatori), mozzarella pentru pizza (filon), mozzarella biluțe, unt. Toate acestea au adus un plus consistent la cifra de afaceri”, mai spune directorul general de la Monor.

Prognoză pentru 2019

După primul semestru din 2019, rezultatele arată același trend de creștere ca și în anii precedenți, fapt îmbucurător pentru managerii companiei. „Suntem pe drumul cel bun, mai avem mult de muncit până la finalul anului, dar rămânem optimiști. Desigur, vom pune accentul în continuare pe elementele care ne-au adus în această poziție și anume calitatea produselor și diversificarea acestora, în conformitate cu cerințele clienților noștri. Continuăm și în acest an accesarea de fonduri europene în vederea modernizării capacității de producție a fabricii de prelucrare a laptelui. Avem un proiect în derulare de 1.5 milioane euro care include achiziția unui grup electrogen de 500 KVA, a unei linii de dozare acidofile 5.000-7.000 flacoane/h, a unei stații de tratare a apelor uzate (25 m3/zi), a unei linii de ambalare prin termoformare și feliere (brânzeturi). Mai include construirea unui depozit, cu instalație frigorifică, achiziția unei mașini de spălat sticle și a accesoriilor necesare: tancuri de răcire, omogenizatoare, unități de pasteurizare. După cum vedeți, suntem foarte ocupați și în acest an, dar rezultatele vor fi pe măsură”, adaugă Ioan Neagoș.

Categories: Business in top

About Author