Câteva destinații din Bistrița Năsăud, incluse în aplicația dedicată turismului cultural din România
Din 15 mai, turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră, cu ajutorul celei mai complexe platforme locale multimedia de acest tip, România Atractivă. Programul de turism cultural al României include 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat, prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate inclusiv prin infrastructură rutieră specifică.
Programul România Atractivă, cu o valoare de 36.356.328,86 de lei, este finanțat prin PNRR.
Rute tematice și sute de obiective de vizitat
Castele, cetăți sau conace, sate cu arhitectură tradițională, biserici fortificate sau de lemn, mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO, limesul dunărean şi cel al provinciei Dacia care fac parte din cea mai complexă şi mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alături de peisajul cultural din Delta Dunării sau gastronomia locală – sunt doar o parte dintre tematicile pe care au fost dezvoltate primele itinerarii de turism cultural ale României. Acestea sunt:
✔ Ruta castelelor (județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș);
✔ Ruta curiilor din Transilvania (județele Bihor, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj, Satu Mare);
✔ Ruta culelor (județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea);
✔ Traseul gastronomiei tradiționale românești (județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea);
✔ Ruta bisericilor fortificate (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Sibiu);
✔ Ruta bisericilor de lemn (județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea);
✔ Ruta mănăstirilor din zona Moldovei (județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui);
✔ Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României (județele Alba, Bihor, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu);
✔ Ruta castrelor romane (județele Alba, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Vâlcea)
✔ Ruta cetăților (județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Contanța, Covasna, Harghita, Mehedinți, Mureș, Hunedoara, Sălaj);
✔ Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate (județul Tulcea);
✔ Ruta satelor cu arhitectură tradițională (județele Alba, Argeș, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea).
Platforma multimedia – website și aplicație mobilă de travel, România Atractivă
Prin platforma multimedia România Atractivă, informația ajunge online la utilizator prin website-ul www.romania-atractiva.ro și prin aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit atât pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS, cât și Android (se poate descărca de aici: https://romaniaatractiva.app.link/download).
Atât dezvoltarea cât și mentenanța aplicației sunt realizate de Eventya, companie parte din Asocierea Terra Building – Eventya, consorțiu câștigător al licitației aferente implementării proiectului. Eventya a creat multe alte aplicații culturale și de travel din România, printre cele mai de succes numărându-se Brașov Tourism App, Sibiu City App, Discover Dolj, Visit Harghita, Visit Covasna, Galați City App, Visit Maramureș, Salina Turda App, dar și aplicații pentru instituții culturale, precum FITS App, aplicația Festivalului Internațional de Teatru, Muzeul ASTRA App, Teatrul Gong sau Filarmonica Sibiu App.