Cetățenii din Șieu-Măgheruș dezbat autorizația de mediu a fermei de porci PIG EXPRESS

Cetățenii din Șieu-Măgheruș dezbat autorizația de mediu a fermei de porci PIG EXPRESS

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud organizează joi, 26 aprilie 2018, o dezbatere publică cu privire la solicitarea companiei Pig Express Solutions SRL de a primi o nouă Autorizație Integrată de Mediu.

Dezbaterea va avea loc la sediul companiei respective, în Șieu Măgheruș, str. Principală, nr. 283/B.  Informaţii privind impactul potenţial asupra mediului al activităţii pentru care se solicită Autorizaţia Integrată de Mediu, Formularul de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu şi Raportul de amplasament pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Publicul are dreptul să prezinte verbal sau în scris comentariile asupra solicitării de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu.

Pig Express Solutions este una dintre cele mai mai ferme de porci din județ și a fost înființată în anul 2012. Compania este deținută în acte de românul Dan Baciu (68%) și de chinezul Fan Huilin (32%), dar surse informate spun că ea este controlată de familia Komlosi (Kalman), cea care deține brandul de produse din carne Bistrițan, lansat recent pe piață. Firma a avut afaceri de peste 1 milion de euro în 2016. Familia Komlosi, spun sursele citate, mai controlează o fermă, Pandora Legend (proprietar în acte e Alexandra Moldovan), cu rulaj de peste 2,1 milioane euro în 2016. Ambele ferme asigură materie primă pentru carmangerie, produsele fiind comercializate în cele câteva magazine Bistrițan.

Categories: Business in top

About Author