Producătorul de materiale industriale Comelf Bistriţa (CMF) a avut un profit net de 4,1 milioane de lei în 2022, în ușoară scădere față de 4,3 milioane de lei în anul precedent, potrivit raportului companiei înaintat BVB.
Afacerile înregistrate de Comelf au atins 172,6 milioane de lei, în creştere cu 21,5% faţă de 2021.
„Declanşarea conflictului din Ucraina, în februarie 2022, a avut ca şi consecinţă imediată, o criză temporară de metal, materie primă de bază pentru Comelf, pe fondul căreia, preţul acestuia a crescut accelerat, ajungându-se la dublarea lui într-un termen foarte scurt. În aceste condiţii, am fost nevoiţi să reluăm, urgent, discuţiile şi negocierile cu clienţii care aveau comenzi deja plasate pentru care nu era asigurată materia primă, concomitent cu operaţiunile de identificare furnizori şi achiziţie materie primă”, scrie compania în raport.
De asemenea, s-a schimbat total modalitatea de decontare a materialelor, majoritatea furnizorilor solicitând plăţi în avans, la plasare comenzi, urmate de termene de plată foarte mici. În perioada martie-aprilie 2022, preţul materiei prime de bază (metal), a crescut cu 187%.
Compania are o capitalizare de 39,3 milioane de lei şi este controlată de Uzinsider Bucureşti, care deţine 81% din capitalul social.