COMELF caută parteneri și oportunități la cel mai mare târg industrial din Franța

COMELF caută parteneri și oportunități la cel mai mare târg industrial din Franța

Executivul companiei COMELF SA participă, la Lyon, în perioada 5-8 martie, la cea mai importantă expoziție din Franța dedicată sectorului industrial.

Firma bistrițeană caută în Franța noi parteneri și, totodată, idei și oportunități pentru a dezvolta, în viitorul nu foarte îndepărtat, câteva produse proprii. COMELF este reprezentată la acest eveniment de directorul general Gheorghe Cenușă și de directorul general adjunct Mircea Pop. “În acest an ne-am propus să fim prezenți la marile evenimente de profil din Europa. Am început în urmă cu câteva săptămâni la Leipzig, în Germania, și acum mergem la Lyon. COMELF are o experiență solidă în parteneriate cu companii uriașe din industrie, deci și o carte de vizită bună. Prin urmare, nu ne este greu să ne prezentăm la aceste târguri și să discutăm cu oricine despre o posibilă colaborare” a declarat Gheorghe Cenușă.

Evenimentul, numit INDUSTRIE, are loc în centrul expozițional EUREXPO din Lyon, iar prima ediție, cea de anul trecut, a fost organizată la Paris.

COMELF SA, unul dintre cei mai mari producători de echipamente industriale din România, rulează aproape 40 de milioane euro anual, cu cca. 1000 de angajați.

Categories: Business in top

About Author