COMELF cere fonduri din PNRR pentru capacități de stocare a energiei fotovoltaice!

Producătorul de echipamente industriale COMELF SA Bistrița este singura companie locală care a cerut fonduri nerambursabile prin PNRR pentru a construi capacități de stocare a energiei electrice în baterii (in prima faza 4 MWh).
COMELF a depus o solicitare de finanțare la Ministerul Energiei, în cadrul apelului de proiecte privind sprijinirea punerii în funcțiune de instalații de stocare cu putere instalată totală de până la 480 MW, până la jumătatea anului 2026. Bugetul schemei de sprijin este de sub 80 milioane euro.
Între cele 118 companii alături de care COMELF a depus solicitare se află nume mari ale industriei energetice românești, precum OMV Petrom, Electrica, sau Engie.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat recent că apelul PNRR de proiecte de stocare a stârnit un interes ″fabulos″ și că ministerul are în pregătire o a doua schemă de sprijin în domeniu, cu finanțare din Fondul de Modernizare, în valoare de jumătate de miliard de euro, care ar urma să fie lansată până în toamnă.
COMELF a investit în ultimii ani în capacități de producție a energiei electrice din surse solare. Posibilitatea de stocare, la nevoie, a energiei produse este pasul următor pentru eficientizarea costurilor companiei.