COMELF își construiește parc fotovoltaic, ca să nu mai depindă 100% de energia altora

Compania bistrițeană COMELF SA și-a bugetat pentru 2020 o investiție de cca. 1,8 mil .lei euro într-un parc fotovoltaic, cu capacitate de 1 MW. Aproape 50% din această sumă urmează să fie asigurată din fonduri norvegiene.
Prin implementarea acestui proiect, care a trecut deja de primele faze de aprobare ale instituției care gestionează fondurile norvegiene, compania COMELF va ajunge să-și producă singură energia necesară pentru o lună din cele 12 ale unui an, realizând o economie de 300.000 lei.
COMELF a propus pentru anul în curs un buget total de investiții în valoare de 2,5 mil. lei, care au ca destinație, pe lângă parcul fotovoltaic, și îmbunătățirea procesului de sudură, creșterea capacității de producție și a calității pentru anumite operații și produse.
Comelf SA, parte a grupului Uzinsider, este unul dintre marii producători de echipamente industriale din România, cu afaceri în 2019 de 149,2 mil. lei și cca. 800 de angajați. Compania bistrițeană, cu rădăcini de aproape 50 de ani în industria românească, este unul dintre cei 12 fondatori ai Bursei de Valori București (BVB).