Comuna Căianu Mic a început demersurile pentru a fi inclusă în circuitul național al turismului cultural
Comuna Căianu Mic, cu obiceiurile și legendele sale unice, ar putea fi inclusă în circuitul național al turismului cultural, potrivit unei inițiative a primarului Paul Știr și acceptată de principiu de responsabilii ministerelor Turismului și Culturii.
Ieri, la București, primarul Paul Știr a avut câteva întâlniri de lucru cu reprezentanții mai multor ministere, pe tema proiectelor sale de dezvoltare a comunei Căianu Mic. Discuțiile au fost facilitate și de cei câțiva bistrițeni care se află în poziții de decizie în Guvern (Alexandru Pugna, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, originar chiar din Căianu Mic), Ioan Deneș (ministru al Apelor și Pădurilor), Felicia Szucs (consilier la Ministerul Turismului), dar și de șeful Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Pe lângă ministerele menționate deja, o altă serie de discuții a avut loc la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. “Am fost primit cu toată deschiderea și mă bucur că am avut ocazia să purtăm discuţii importante și constructive privind proiectele viitoare ale comunei Căianu Mic. În cadrul discuţiilor purtate la Ministerul Turismului în prezenţa doamnei Cristina Tărteaţă, Ministru-Secretar de Stat, am stabilit ca împreună cu Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale să iniţiem demersurile necesare pentru includerea comunei Căianu Mic în circuitul naţional al turismului cultural. Vechiul obicei agrar <<Înstruţatul boului>>, Tăul Cetăţele, legendele vechi care s-au împământenit cu privire la Tăul Cetăţele, dar și alte obiceiuri sau elemente ale specificului local se constituie a fi un fundament solid pentru includerea comunei Căianu Mic în circuitul naţional al turismului cultural. În acest sens dorim atragerea unor fonduri pentru punerea în valoare a Tăului Cetăţele și dezvoltarea turismului pe plan local” a explicat Paul Știr.
În comuna Căianu Mic au fost făcute investiţii importante până în prezent, în curs de realizare fiind asfaltarea integrală a tuturor străzilor din comună, construirea și extinderea reţelei de apă și canal, modernizarea iluminatului public, construirea unui teren sport în Căianu Mare, amenajarea unor ateliere profesionale de practică pentru liceu, modernizarea dispensarului și altele. “Urmează reabilitarea căminelor culturale din localităţile Ciceu Poieni și Căianu Mare, modernizarea sediului primariei și amenajarea bibliotecii comunale, amenajarea de parcuri în localităţile Căianu Mare, Ciceu Poieni și Dobric și regularizarea unor cursuri de apă.”, susține Paul Știr.