Constructorul ÎNDEMÂNAREA licitează lucrări de 330 mil. lei la Primăria Satu Mare

Constructorul ÎNDEMÂNAREA licitează lucrări de 330 mil. lei la Primăria Satu Mare

Constructorul bistrițean ÎNDEMÂNAREA Prodcom vizează un contract de 330 milioane lei în municipiul Satu Mare, unde primăria a propus un program, pe 4 ani, de reparații și întreținere a drumurilor din oraș, finanțat din fonduri proprii.

La licitația organizată de Primăria Satu Mare au fost depuse 9 oferte, care vor fi evaluate până în 15 ianuarie 2026:

1. Îndemânarea Prodcom

2. Dacia Asphalt

3. ARL Cluj

4. PORR Construct

5. Drum Construct

6. G&S Proiect

7. Prodeximp (în asociere cu CML.RO)

8. Diferit AG

9. Asocierea Ardelean Company Nord Vest

În competiție se află practic trei companii bistrițene: Îndemânarea Prodcom, Dacia Asphalt (cu sediul social în Bistrița-Năsăud, dar cu activități majore în județe precum Clujul), CML.RO (partener în asocierea condusă de Prodeximp).

În urma procedurii, urmează ca Primăria să semneze un acord-cadru pe o perioadă de 48 de luni, cu minimum 3 contracte subsecvente pe an, valoarea estimată a celui mai mic dintre acestea fiind de 27,52 milioane de lei. Potrivit Caietului de sarcini, obiectivul general al lucrărilor îl constituie “creșterea calitatii vietii, reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, cu impact asupra dezvoltarii de ansamblu a municipiului Satu Mare, dar și a zonei înconjurătoare”. Sunt prevăzute lucrări de reparare a drumurilor, a trotuarelor (inclusiv a celor cu pavaje), încadrarea cu borduri a carosabilului și trotuarelor, reparații dale de beton degradate, reparații fisuri și crăpături transversale, reparații parcări inclusiv parcări ecologice, plombări, tratament dublu pentru îmbunătățirea rugozitatii carosabilului, așternere covoare asfaltice subțiri, nivelări străzi de pământ, ridicarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare apă – canal și a capacelor gurilor de scurgere etc).

Categories: Brands, Bursa, Business in top

About Author