Contractul pentru reabilitarea Colegiului Național Liviu Rebreanu, în sfârșit semnat

Contractul pentru reabilitarea Colegiului Național Liviu Rebreanu, în sfârșit semnat

Asocierea M.I.S. Grup – Iasicon a contractat lucrările de modernizare ale Colegiului Național “Liviu Rebreanu”, investiție pentru care Guvernul a alocat 11 mil. euro. Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat astăzi și în curând constructorii se vor pune pe treabă. 

“Mă bucur că după mai bine de zece ani, de când a fost început acest proiect, vom începe lucrările la una dintre clădirile istorice de referință din municipiul Bistrița. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect și sper ca investiția să se realizeze în termenii stabiliți, iar lucrările să fie de calitate“, anunță deputatul liberal Robert Sighiartău.

Banii necesari intervenției au fost alocați prin Compania Națională de Invetiții. În proiect este prevăzută schimbarea acopersișului, refacerea tencuielilor și  zugrăvelii, schimbarea pardoselilor, lucrări de tâmplărie, refacerea tavanelor, înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare. De asemenea, în proiect este prevăzută și restaurarea parcului dendrologic din incinta liceului.

Investiții se vor face și în modernizarea și extinderea sistemului IT. Toate sălile de clasă vor avea astfel de dotări, vor avea și sisteme audio-video de ultimă generație și mobilier nou. În plus, se vor face modernizări și la capitolul laboratoare, dar și în sala de festivități. Amfiteatrele de la etajul 1 și 2 vor fi dotate cu video-proiectoare, tablă interactivă și unitate multimedia.

Construirea Colegiului Național “Liviu Rebreanu” a început în anul 1908 și trei ani mai târziu clădirea a fost dată în folosință.

Categories: Local

About Author